Site icon Gazeta Brașovului

Festivalul SoNoRo Musikland ajunge la a V-a ediție. Publicul este invitat la 12 concerte în Brașov, Sighișoara și câteva sate de pe harta Colinelor Transilvaniei

 

 Inspirat de istoria impresionantă a sașilor din Transilvania, festivalul este programat în perioada 14-23 iulie 2023 și va continua să celebreze, prin intermediul muzicii clasice, patrimoniul cultural din orașele Brașov și Sighișoara, dar și pe cel al câtorva sate din Transilvania – Râșnov, Hălchiu, Criț, Meșendorf, Viscri, Prod și Saschiz. Cu excepția primului concert, accesul la concertele Festivalului SoNoRo Musikland este liber și se face pe bază de invitație sau rezervare.

 

Această ediție a festivalului cuprinde 12 concerte, dintre care 3 jam sessions surpriză. 70 muzicieni din opt țări vor încânta publicul seară de seară, interpretând capodopere de Franz Schubert, Gioachino Rossini, Niccolò Paganini, Felix Mendelssohn Bartholdy, Piotr Ilici Ceaikovski, Antonín Dvořák, Frédéric  Chopin și alți compozitori.

Festivalul va începe în data de 14 iulie, cu un concert susținut împreună cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii Brașov și dirijat de Cristian Oroșanu, în Piața Sfântul Ioan. Accesul se va face în baza biletului care poate fi achiziționat doar în seara concertului, în zona de acces.

Și în ediția a V-a, festivalul revine în câteva locuri ale primelor ediții, dar va ajunge și în spații noi, semnificative pentru patrimoniul architectural din zonă. Casa Mureșenilor din Brașov a fost înfiinţată în anul 1968, ca urmare a donaţiei făcute de urmaşii familiei Mureşianu. Aceștia au pus în operă testamentul cultural al academicianului Iacob Mureşianu și au oferit statului român, în vederea organizării unui muzeu, spaţiul necesar, o colecţie foarte valoroasă de mobilier, pictură și sculptură, dar și o arhivă de o inestimabilă valoare culturală, numărând peste 25.000 de documente.

Un alt spațiu nou este Das Fort Boutique din Râșnov – un ansamblu minunat de case din secolul al XVIII-lea, restaurate cu grijă și transformate cu pricepere, cunoștințe și eleganță în case de oaspeți, cu un restaurant gourmet și zone de relaxare.

Festivalul va ajunge pentru prima dată și la Centrul Cultural Apollonia, o fostă bancă săsească, construită între anii 1906-1908. Aceasta era cunoscută ca „Banca Țării Bârsei”, fiind ridicată după planurile arhitectului Albert Schuller. Pe locul acestui edificiu s-a aflat locuința celebrei femei negustor din secolul XVI, Apollonia Hirscher, cunoscută pentru faptul că afacerile ei se întindeau până în cele mai îndepărtate colțuri ale Austriei și Turciei, dar și pentru donațiile făcute orașului.

Alte două spații noi în care va răsuna muzica SoNoRo Musikland sunt Critz Cross din Criț și Biserica fortificată din Saschiz. Primul este o casă de oaspeți cu grădină și terasă, recondiționată recent. Camerele sunt într-o veche casă săsească din satul Criț, amenajate tradițional, dar și cu elemente moderne, astfel încât să ofere maximum de confort și să îmbie la relaxare.

Cel de-al doilea spațiu, Biserica Evanghelică Sfântul Ștefan din Saschiz, a fost construit în 1492 și finalizat în 1525, pe ruinele unei biserici romanice și a alteia în stil gotic cistercian. Biserica este inclusă în patrimoniului UNESCO din anul 1999.

 

„Bine v-am regăsit, cu emoție renăscută, la ediția a V-a a festivalului nostru! Revenim în Transilvania – o zonă unde bisericile fortificate spun povești ce au supraviețuit timpurilor vitrege pe care le-a trăit populația germană de-a lungul a peste 800 de ani de locuire. Am programat câteva concerte în orașul Brașov, apoi vom duce muzica în satele în care mai multe case tradiționale au fost recondiționate cu grijă și respect, devenind destinații ideale pentru turiștii români și străini, din ce în ce mai numeroși în ultimii ani. Și anul acesta deschidem festivalul cu un concert în Piața Sf. Ioan – un spațiu urban redat orașului, care a devenit un veritabil hub al vieții culturale brașovene. În această ediție avem bucuria să vă prezentăm cinci spații noi, pe care ne dorim să le aducem în atenția publicului nostru și al turiștilor. De asemenea, concertele din satele pe care le-am pus deja pe harta SoNoRo Musikland încă din primii ani ne vor încânta pe toți cu farmecul cadrului natural în care se vor desfășura, la granița dintre apusul de soare și lumina lunii.  Una dintre surprizele fiecărei ediții este, desigur, și prezența muzicienilor invitați – nume importante ale scenelor de concert internaționale. Vă așteptăm, așadar, alături de noi, pentru o nouă ediție de colecție!” – declară Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo Musikland.

 

Printre muzicienii care vor concerta anul acesta la Festivalul SoNoRo Musikland se numără violoniștii Johannes Fleischmann, Philippe Graffin, Irina Mureșanu și Nicolas Dautricourt; violiștii Răzvan Popovici și William Coleman; violonceliștii Adolfo Gutiérrez Arenas și Andrei Ioniță; pianiștii Cristian Budu, Andrei Gologan și Roxana Circiu și clarinetistul Andrei Văleanu. O prezență notabilă este cea a Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Brașov și a dirijorului Cristian Oroșanu, care vor deschide festivalul.

„Vodafone se alătură Festivalului SoNoRo Musikland și salută astfel de proiecte culturale, care aduc în atenția publicului muzica clasică, în spații inedite. Astfel, Vodafone România își reînnoiește angajamentul față de comunitățile locale și, în egală măsură, față de promovarea proiectelor de succes din România, care atrag în fiecare an zeci de mii de turiști din întreaga lume.

Comunitățile din arealul Colinelor Transilvaniei vor găzdui aceste concerte de muzică de cameră, în care frumusețea locurilor se va afla în armonie cu muzica pe care artiști renumiți în întreaga lume o vor oferi publicului” – au declarat reprezentanții companiei.

 

Programul SoNoRo Musikland 2023 este următorul:

CONCERT DE DESCHIDERE – Vineri, 14 iulie 2023, ora 20.00, Piața Sf. Ioan, Brașov, județul Brașov (bilet: 15 lei)

SOUVENIR DE FLORENCE – Sâmbătă, 15 iulie 2023, ora 19.00, Bastionul Țesătorilor, Brașov, județul Brașov

CHANSON DU MATIN – Duminică, 16 iulie 2023, ora 12.00, Muzeul Casa Mureșenilor, Brașov, județul Brașov

SUNDAY NIGHT FEVER – JAMSESSION 1 – Duminică, 16 iulie 2023, ora 19.30, Das Fort Boutique, Râșnov, județul Brașov

DE BASM – Luni, 17 iulie 2023, ora 19.00, Apollonia, Brașov, județul Brașov

LIEDER OHNE WORTE / CÂNTECE FĂRĂ CUVINTE – Marți, 18 iulie 2023, ora 19.30, Conacul Helsdorf, Hălchiu, județul Brașov

BAGATELLES – Joi, 20 iulie 2023, ora 18.00, Sala de Festivități a Primăriei Municipiului Sighișoara, județul Mureș

THURSDAY NIGHT FEVER – JAMSESSION 2 – Joi, 20 iulie 2023, ora 21.30, Viscri 125, județul Brașov

DIVERTIMENTO – Vineri, 21 iulie 2023, 19.00, Biserica fortificată din Meșendorf, județul Brașov

FRIDAY NIGHT FEVER – JAMSESSION 3 – Vineri, 21 iulie 2023, ora 21.30, Critz Cross, Criț, județul Brașov

JOCURI / GAMES – Sâmbătă, 22 iulie 2023, ora 19.30, Cross Country Farm, Prod, județul Sibiu

SCHUBERTIADE – Duminică, 23 iulie 2023, ora 11.30, Biserica fortificată din Saschiz, județul Mureș

 

Cu excepția primului concert, accesul la concertele Festivalului SoNoRo Musikland este liber și se face pe bază de invitație sau rezervare. Rezervările se fac pe https://musikland.sonoro.org/, în pagina dedicată fiecărui concert.

*****

 

#GazetaBrașovului

 

Exit mobile version