Consilierul local Cătălin Anton (PNL) roagă comunitatea culturală brașoveană, indiferent de aria de activitate, să se implice în a convinge primăria să achiziționeze, în condițiile legii, clădirea scoasă la vânzare pe strada Castelului nr. 38, clădire declarată monument istoric, clădire în care au locuit poetul Andrei Mureșanu, autorul imnului național al României, dar și unul din tribunii Revoluției de la 1848, Constantin Secăreanu!
„Clădirea este una generoasă având peste 1000 metri pătrați utili, curte generoasă cu acces auto, din strada Castelului, și posibilitate de acces din Aleea de sub Tâmpa!
În calitate de președinte al comisiei de cultură din Consiliul Local, sprijin creșterea numărului de spații culturale în centrul Brașovului!
Pentru că aveam această oportunitate, trebuie să luăm atitudine, pentru a fi auziți!” ne transmite consilierul local.
Potrivit unui anunț de vânzare apărut în luna iulie 2022, imobilul respectiv este evaluat de actualii proprietari la suma de 1,5 milioane de euro, fiind singura casă care se vindea întreagă în interiorul cetății Brașovului.
#GazetaBrașovului
Foto – Libertatea