Site icon Gazeta Brașovului

Rafila – Braşovenii trebuie să ştie că noul spital de pneumologie „se va face cu siguranță”.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, le-a transmis, luni, locuitorilor din judeţul Braşov că noul spital de pneumologie şi boli infecţioase „se va face cu siguranță”, contractul va fi semnat „probabil în cursul acestui an” şi că problemele pentru care întârzie demararea proiectului nu ţin de sursele de finanţare, ci de documentaţia tehnică, pe care ar fi trebuit să o înainteze ministerului Primăria Braşov, relatează Agerpres.

„Ceea ce trebuie să ştie toţi cetăţenii din judeţul Braşov este că acest spital se va face cu siguranţă, iar problema nu este legată de finanţare, dacă banii sunt din PNRR sau alte resurse ale bugetului. (…) Din păcate, corespondenţa cu Primăria Braşov nu a fost printre cele mai fericite, iar documentaţia tehnică, ce permite să avansăm şi să semnăm contractul, încă mai aşteaptă pentru că trebuie să existe, totuşi, şi o corelaţie între destinaţia terenului şi situaţia lui juridică, în sensul că nu poţi să construieşti un spital pe terenuri agricole. (…) Aşa cum, cu respect, l-am primit pe domnul primar de două ori, mă aşteptam să existe măcar o minimă şi decentă comunicare în ce priveşte proiectul spitalului de pneumologie (pneumologie şi boli infecţioase – n.red.), care se va face cu siguranţă. Probabil că, în cursul acestui an, vom semna contractul, iar durata de execuţie nu trebuie să depăşească, în principiu, trei ani”, a afirmat ministrul Sănătăţii într-o conferinţă de presă.

Rafila a afirmat, totodată, că respinge „toate demersurile demagogice” care au fost făcute privind acest subiect, acuzându-l pe primarul Braşovului, Allen Coliban, de o comunicare „nesinceră şi nepotrivită”.

Citește mai departe pe G4Media

 

#GazetaBrașovului

Exit mobile version