„Liberalii brașoveni strâng rândurile! Ne pregătim pentru anul electoral care urmează!
În perspectiva alegerilor din 2024, ne-am propus să ne consolidăm echipa actuală, dar și să atragem în rândurile noastre oameni talentați și dedicați, care să contribuie la modernizarea județului și a comunităților din care fac parte.
În Brașov, #PNL este perceput ca o forță politică modernă, capabilă de o administrație eficientă, un partid orientat către soluționarea problemelor reale ale comunităților locale.
Unul dintre principalele puncte forte ale #PNLBrașov este experiența acumulată în administrația publică locală, acolo unde am făcut mereu #treabăchibzuită.
Adrian Ioan Veştea, Președintele #PNL Brașov, ministrul Dezvoltării: “Atât la nivel central, cât și la nivel local, Partidul Național Liberal își face treaba responsabil, în beneficiul cetățenilor! În județul Brașov avem primari devotați comunităților lor, care își țin promisiunile făcute cetățenilor, și nu cred că greșesc când spun că avem cei mai buni primari din județ. La nivelul municipiului Brașov, sunt convins că PNL va recâștiga primăria. Avem o echipă de consilieri care lucrează cu responsabilitate pentru brașoveni și care nu se teme să sancționeze derapajele! Partidul Naţional Liberal este principala forță politică din județ și sunt convins că așa va rămâne! Le mulțumesc colegilor mei pentru mobilizare!”
Şerban Todorică-Constantin, secretarul general al PNL, președintele CJ Brașov: “Organizare și mobilizare au fost cuvintele de ordine ale ședinței de astăzi! Partidul Național Liberal Brașov are o echipă unită, dedicată oamenilor, pregătită pentru provocările care urmează!”
În cadrul ședinței Biroului Politic Județean s-a dat și un vot de încredere și susținere față de viceprimarul PNL al Municipiului Brașov, Rusu Sebastian Mihai. Acesta a declarat că nu va înceta să apere interesele legitime ale brașovenilor, indiferent de atacurile la care este supus din partea adversarilor politici.”
#GazetaBrașovului