Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, în perioada 20 noiembrie – 22 decembrie 2023, Direcția de Asistență Socială derulează Campania “Dar din suflet pentru seniori”, în cadrul căreia municipalitatea oferă vârstnicilor brașoveni tichete sociale în valoare de 200 de lei.
De acest sprijin financiar beneficiază persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
– au domiciliul stabil în municipiul Brașov;
– au venituri de până la 1700 lei/lună;
– au vârsta de minim 63 ani femeile sau minim 65 ani bărbații sau împlinesc vârsta până în data de 31decembrie 2023 inclusiv;
– nu au datorii față de bugetul local.
,,Din această săptămână am început campania dedicată seniorilor Brașovului, «Dar din suflet», cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. Am pregătit peste 6.000 de tichete valorice care să le aducă un mic ajutor bunicilor brașoveni. Cei care au beneficiat cu ocazia sărbătorilor de Paște de aceste tichete sociale nu mai trebuie să depună nici o cerere. Sunt suficiente actul de identitate și cuponul de pensie în original pentru a ridica tichetele. Beneficiarii care nu au mai beneficiat de program pot trimite cererea și documentele necesare prin e-mail, sau pot veni direct la sediul DAS pentru a intra în posesia acestora. Persoanele care nu se pot deplasa pot trimite un împuternicit”, au precizat autoritățile.
Sprijinul financiar din cadrul programului “Dar din suflet pentru seniori” se acordă sub formă de tichete sociale în valoare de 200 lei (10 bonuri*20 lei bucata), care pot fi utilizate exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare. Conform precizărilor reprezentanților Direcției de Asistență Socială, în campania pentru sărbătorile de Paște, 6.117 de brașoveni au beneficiat de aceste tichete.
Persoanele care nu au mai beneficiat de acest program, dar îndeplinesc condițiile de eligibilitate, trebuie să depună o cerere, însoțită de următoarele documente: actul de identitate (CI sau BI) original, cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, iar pentru cazul în care nu se pot deplasa, împuternicire olografă însoțită de documente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa, precum și actul de identitate al împuternicitului.
Depunerea cererii, însoțită de documentele justificative, poate fi făcută fie on line, pe adresa dasbv@dasbv.ro (caz în care vor fi depuse, desigur, fotocopii după documentele menționate), fie la sediul instituției, caz în care tichetele vor fi eliberate pe loc, după un timp de așteptare necesar desfășurării procedurilor administrative.
Ridicarea tichetelor sociale se face de la sediul DAS Brașov (fie personal, fie prin persoană împuternicită), cu actele în original.
Programul de lucru cu publicul al Direcției de Asistență Socială Brașov este: luni, marți, miercuri,vineri între orele 08:30-15:00 (pauză de dezinfecție 11:30-12:00) și joi între orele 8.30-17.00 (pauză de dezinfecție 14:30-15:00).
#GazetaBrașovului