Site icon Gazeta Brașovului

Lucian Patrașcu, PSD Brașov – „Brașovul poate fi Orașul Mobilității”

 

 

O parte importantă a mobilității urbane se referă la pietoni. Majoritatea trotuarelor din Brașov au nevoie de reabilitare. Trotuarele în stare bună de funcționare, dimensionate corect, nu sunt doar o necesitate practică, ci și un element cheie al aspectului estetic al orașului. Îmbunătățirea infrastructurii pietonale nu doar că asigură un traseu sigur pentru cei care merg pe jos, dar contribuie și la aspectul general al orașului.

 

Transportul public în comun din Brașov trebuie să fie gratuit pentru brașoveni. Acesta se va desfășura pe o serie de benzi dedicate transportului public în comun, benzi care ar mai putea fi utilizate de biciclete, trotinete electrice și taxiuri electrice. Gratuitatea și eficiența transportului public gratuit ar duce la scăderea numărului de autoturisme în trafic, ar scădea poluarea și ar ridica presiunea de pe locurile de parcare din centrul Brașovului. Concomitent, liniile de transport public în comun vor trebui regândite și eficientizate pe baza fluxurilor de călători.

 

Traficul auto din Brașov are nevoie de construirea unei serii de pasaje rutiere în punctele cele mai aglomerate ale orașului – zona Trei Alimentare, zona 13 Decembrie – Aurel Vlaicu – B-dul Gării, zona Stadionului – Lungă – Calea Făgărașului, zona sensului giratoriu dintre Centura Brașovului și ieșirea spre Târlungeni, zona Narciselor, ieșire spre Sânpetru și podul hobanat în zona Sălii Sporturilor.

 

Brașovenii au nevoie de locuri de parcare suficiente în toate zonele municipiului. Este inadmisibil să dai ture interminabile cu mașina pentru a căuta un loc de parcare. Ca atare, proiectul meu prevede construirea de locuri de parcare suficiente în majoritatea zonelor din municipiu, locuri de parcare monitorizate în timp real pentru a putea urmări on-line gradul lor de ocupare. Totodată, la toate intrările în municipiu trebuie construite parcări de tipul Park & Ride.

 

Prin investiții inteligente în infrastructură, nu doar îmbunătățim mobilitatea, dar reducem riscul de accidente, poluarea și încurajăm existența unei comunități active și sănătoase. Un oraș al mobilității este un oraș în care oamenii se simt încurajați să iasă și să exploreze, să interacționeze cu ceilalți și să se bucure de spațiul public.

 

Actuala administrație, din păcate pentru brașoveni, este incapabilă să ofere o viziune clară și concretă în ceea ce privește mobilitatea. O serie de proiecte bune pentru Brașov, proiecte ce ar duce la scăderea poluării și la eficientizarea traficului auto, nu sunt luate în seamă, Coliban preferând să lase  brașovenii să stea în trafic zeci de minute zilnic, cu costuri imense pentru mediu și societate, așteptând ca lucrurile să se reglementeze de la sine. Lipsa de profesionalism, incompetența și iresponsabilitatea de care dau dovadă cei de la USR se traduc în scăderea calității vieții în Brașov. Mai mult, o serie de promisiuni electorale neonorate de către administrația USR ne indică gradul de ignoranță pe care aceasta o are la adresa brașovenilor.

 

#GazetaBrașovului

Exit mobile version