„Confirm cu mândrie ceea ce am susținut întotdeauna – Bugetul pentru anul 2024 este gata să susțină pensiile, salariile și investițiile fără a pune presiune pe buzunarele cetățenilor prin taxe și impozite majorate! Așa cum a anunțat Ministrul Finanțelor, fondurile necesare sunt deja alocate, și acesta este doar începutul unui viitor mai bun pentru toți românii.” a declarat senatorul Marius – Dunca, președintele organizației județene Brașov a Partidului Social Democrat.
„Bugetul pentru anul 2024 conține majorările de pensii așa cum sunt prevăzute în noua lege a pensiilor, elimină inechitățile salariale dintre categoriile de bugetari și se bazează pe dinamica economică stimulată de consum și investiții. Practic, vorbim despre o creștere a consumului care înseamnă taxe și impozite aferente ce revin la buget, vorbim despre creșteri salariale ce aduc venituri suplimentare la bugetul de pensii și despre fonduri europene și investiții publice record ce deschid calea spre dezvoltare economică și crearea de noi locuri de muncă.” a subliniat senatorul.
„În acest an investițiile publice au ajuns la 65 de miliarde de lei, cu aproape 35% mai mult decât anul trecut. Toate aceste investiții vor genera în viitor noi activități economice, adică noi locuri de muncă și venituri suplimentare din taxe și impozite. Pentru anul 2024, Guvernul va menține un nivel ridicat al investițiilor de cel puțin 7% din PIB, lucru care înseamnă nu numai dezvoltare, ci și creșterea veniturilor bugetare din taxe și impozite. Toate acestea sunt posibile cu ZERO creșteri de taxe și impozite în 2024.” a conchis Dunca.
#GazetaBrașovului