Site icon Gazeta Brașovului

„Coliban este SINGURA PIEDICĂ în calea DEZVOLTĂRII BRAȘOVULUI”- Lucian Patrașcu, PSD Brașov

 

Este al treilea an în care, din cauza incompetenței, Coliban rămâne cu excedent bugetar. Adică BANI publici care trebuie să meargă în proiecte, în sumă de 278.960.191 lei. Aceștia sunt bani destinați dezvoltării Brașovului. În acest timp nici o investiție de infrastructură mare nu e demarata! Auzim doar cum Coliban se plânge că la Brașov nu sunt bani deși RIAL vinde apartamente cu 723 de lei și zeci de milioane de lei sunt azvârlite pe echipe de fotbal care acum nu mai există!

 

E dureros să constați că alte primării din România derulează proiecte benefice pentru cetățeni, în timp ce la Brașov, Coliban se opune dezvoltării normale a orașului. Este evident faptul că singurul lucru pe care-l urmărește această administrație nefastă este o agendă proprie care nu are legătură cu interesele și nevoile brașovenilor. Coliban preferă să restricționeze traficul auto în Centrul Vechi al Brașovului, decât să construiască parcări în zonă. E mai ușor să blochezi, să pui bariere, să interzici, decât să construiești!

 

Allen Coliban în loc să promoveze proiecte de care Brașovul are disperată nevoie, rulează sume extrem de importante de la un an la altul. Bani pentru DEZVOLTAREA BRAȘOVULUI! Bani pentru creșterea CALITĂȚII VIEȚII în Brașov!

 

Am propus în nenumărate rânduri demararea de lucrări de infrastructură rutieră. Pasajele rutiere ar duce la eficientizarea traficului auto care este sufocat în Brașov. Un număr de cinci pasaje rutiere ar eficientiza traficul auto și ar scădea timpii petrecuți de brașoveni în trafic. Am propus construirea de parcări inteligente. Parcări de care Brașovul are extrem de mare nevoie. Am propus GRATUITATE PE TRANSPORTUL PUBLIC ÎN COMUN PENTRU TOȚI BRAȘOVENII, lucru care ar diminua atât traficul auto cât și poluarea generată de acesta.

 

Coliban nu vrea să pună în practică niciunul dintre proiectele propuse de mine, proiecte care ar crește confortul și siguranța brașovenilor. Proiecte care ar crește instantaneu calitatea vieții în Brașov! Coliban preferă să NU investească banii noștri în proiecte constructive și preferă să NU pună în aplicare proiecte benefice pentru cetățeni.

 

AVEM BANI, Allen Coliban! Cifrele NU MINT! Bugetele primăriei care sunt mutate de la un an la altul nu sunt altceva decât proba incompetenței administrației tale! Brașovenii s-au săturat de promisiuni neonorate și de lipsă de profesionalism. Brașovenii s-au săturat de MINCIUNĂ și de IPOCRIZIE! Nu ne rezolvă problema traficului infernal și a poluării nici concursurile internaționale, nici premiile închipuite obținute pe la competiții la care costă să participi!

 

Ai dovedit tot ce trebuia să dovedești pentru a ne arăta că singurul lucru pe care reușești să-l faci este un DEZASTRU ADMINISTRATIV!

 

BANI AVEM, Allen! Primar, NU AVEM!

 

 Lucian Patrașcu, președintele Organizației Municipale a PSD Brașov        

 

#GazetaBrașovului

Exit mobile version