Vești proaste pentru pasionații de călători sau pentru cei care au planuri de plecare în perioada următoare. Tarom va închide ruta București-Londra din această vară, în timp ce Wizz Air a anunțat că cel puțin 20 de rute operate spre și dinspre șase aeroporturi din România au fost suspendate și nu vor mai fi disponibile în sezonul de vară al anului 2024.
Cele două mari companii aeriene au făcut anunțuri importante. Se pare că Wizz Air ar fi decis să nu mai reia zborurile pe unele rute suspendate în urmă cu câteva săptămâni și în sezonul de vară 2024 nu va mai opera unele rute sezoniere.
De altfel, TAROM închide ruta spre Londra din această vară!
Deși renunțarea și vânzarea sloturilor de pe aeroportul Heathrow din Londra au circulat zvonuri în ultimii ani, încă nu a venit nicio informație oficială până în moment, din partea companiei.
„Luând în considerare că prin Planul de restructurare al Companiei TAROM, propus de Consiliul de Administrație și aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor, este prevăzută închiderea rutei București – Londra, aprobă atribuirea contractului de vânzare a sloturilor LHR (aeroportul Heathrow din Londra – nr.) ofertantului Virgin Atlantic pentru suma de 22 de milioane de lire sterline, începând cu sezoanele de vară 2024 și iarnă 2024 (conform Planului de restructurare aprobat prin hotărârea AGA din 07.12.2022 și comunicat Comisiei Europene)”, se arată în decizia acționarilor, publicată recent săptămâna trecută în Monitorul Oficial și consultată de Economica.net.
Compania TAROM a renunțat la mai multe zboruri în ultimii ani. Este vorba de cele spre Barcelona, Munchen și Viena.
Zborurile Wizz Air ce vor fi anulate
Cât despre Wizz Air, marea companie ar fi decis să nu mai reia zborurile pe unele rute suspendate în urmă cu câteva săptămâni și în sezonul de vară 2024 nu va mai opera unele rute sezoniere.
Aeroporturile din țară unde compania low-cost a anulat sau nu va relua unele rute deja suspendate ori sezoniere sunt: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Timișoara și Târgu Mureș.
Pe lângă aceste anulări, Wizz Air a mai redus frecvența cu care operează alte câteva zeci de rute spre și dinspre aeroporturile din țara noastră.
De asemenea, unele rute din rețeaua companiei maghiare din și spre România nu vor mai fi disponibile în sezonul de iarnă 2024/5, care debutează la finele lunii octombrie 2024.
Compania low-cost Wizz Air nu a comunicat public ajustările rețelei sale de rute aeriene, iar motivele care au dus la anularea acestora sunt necunoscute.
Zborurile care vor fi anulate:
București – Praga (Cehia) / suspendată după 29 martie;
București – Preveza (Grecia) / rută sezonieră – nu va fi reluată în 2024;
București – Skiathos (Grecia) / rută sezonieră – nu va fi reluată în 2024;
București – Jeddah (Arabia Saudită) / suspendată după 14 aprilie;
București – Luxemburg (Luxemburg) / suspendată după 29 martie;
Cluj Napoca – Viena (Austria) / suspendată după 30 martie;
Cluj Napoca – Berlin (Germania) / suspendată anterior – nu va fi reluată;
Cluj Napoca – Lyon (Franța) / suspendată anterior – nu va fi reluată;
Cluj Napoca – Antalya (Turcia) / rută sezonieră – nu va fi reluată în 2024;
Cluj Napoca – Malta (Malta) / suspendată anterior – nu va fi reluată;
Cluj Napoca – Abu Dhabi (Emiratele Arabe) / suspendată după 29 martie;
Cluj Napoca – Birmingham (Marea Britanie) / suspendată după 27 martie
Cluj Napoca – Liverpool (Marea Britanie) / suspendată anterior – nu va fi reluată;
Craiova – Paris BVA (Franța) / suspendată anterior – nu va fi reluată;
Craiova – Dortmund (Germania) / suspendată anterior – nu va fi reluată;
Craiova – Barcelona (Barcelona) / suspendată anterior – nu va fi reluată;
Craiova – Madrid (Spania) / suspendată anterior – nu va fi reluată;
Iași – Santorini (Grecia) / rută sezonieră – nu va fi reluată în 2024;
Timișoara – Frankfurt HHN (Germania) / suspendată după 29 martie;
Târgu Mureș – Dortmund (Germania) / suspendată după 28 martie; Târgu Mureș – Memmingen (Germania) / suspendată după 28 martie, potrivit Profit.ro.
Sursa – MassMediaTV.ro
#GazetaBrașovului