Site icon Gazeta Brașovului

CAMPANIA NAŢIONALĂ „CONSUMUL DE DROGURI NE PRIVEŞTE PE TOŢI”, IMPLEMENTATĂ ÎN PESTE 850 UNITĂŢI DE CAZARE DIN JUDEȚUL BRAȘOV

 

La eveniment au participat specialiștii Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brașov, precum și reprezentanții Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – Reprezentanța Braşov, Instituției Prefectului – Județul Brașov, CPMJ Brasov de pe lângă Curtea de Apel Brașov și Grupului ”Iubim Brașovul”.

Campania naţională „Consumul de droguri ne priveşte pe toţi”, iniţiată de Agenţia Naţională Antidrog, va fi implementată în unităţile turistice de cazare de tip: hotel, pensiune rurală şi urbană, vilă, hostel, motel, cabană, camping, de pe raza judeţelor Braşov, Covasna, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş şi Sibiu, în care sunt clasificate peste 2.250 de unităţi de acest gen, totalizând aproximativ 71.000 locuri de cazare.
Spotul video al acestei campanii, tradus în limbile engleză, germană, spaniolă, italiană, franceză, ebraică şi maghiară, va fi transmis către unităţile turistice de cazare din cele 6 judeţe, prin intermediul asociaţiilor profesionale din domeniul turismului sau a organizaţiilor de management al destinaţiilor.

La nivelul judeţului Braşov, campania naţională „Consumul de droguri ne priveşte pe toţi” va fi implementată în peste 850 unităţi de cazare de tipul celor sus-menţionate, de către Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Braşov, în parteneriat cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – Reprezentanța Braşov, Instituția Prefectului – Județul Brașov, CPMJ Brașov de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Creativa Advertising Braşov și Grupul ”Iubim Brașovul”, cărora li s-a alăturat şi Aeroportul Internațional Ghimbav Braşov.

În scopul informării şi conştientizării turiştilor unităţilor de cazare cu privire la consumul de droguri, efectele acestuia şi adoptarea unui stil de viață sănătos, ca alternativă la consumul de droguri, clipul video al campaniei antidrog va rula, pe o perioadă de un an, pe ecranele amplasate în recepţiile şi holurile structurilor de primire turistice, precum şi pe ecranele televizoarelor aflate în spaţiile de cazare.

Prin educație și conștientizare, destinațiile turistice pot fi transformate în locuri prietenoase și sănătoase pentru toți vizitatorii.

Activităţile subsumate acestei campanii vizează şi personalul angajat al unităţilor turistice, prin diseminarea unor informaţii utile, în vederea recunoașterii persoanelor consumatoare și a substanțelor psihoactive, precum și a măsurilor ce se impun a fi luate în vederea evitării unor evenimente negative.

 

#GazetaBrașovului

Exit mobile version