Senatorul Marius-Alexandru Dunca a declarat: „Pentru cei cu venituri mici, cardurile de alimente reprezintă o compensare a creșterilor de prețuri la alte produse de larg consum, cum ar fi medicamentele sau detergenții, unde prețurile s-au majorat mai mult pe fondul unei producții interne insuficiente. În privința medicamentelor, plafonarea prețurilor sau limitarea adaosurilor comerciale nu ar rezolva problema, pentru că ar conduce fie la dezavantajarea producătorilor interni, fie la exporturile paralele de medicamente din România către alte state UE. Soluția susținută de Partidul Social Democrat este de a sprijini producătorii interni astfel încât să creștem capacitatea internă de producție și să scădem importurile.”
Dunca a mai precizat că în luna mai 2024, puterea de cumpărare a salariaților era în creștere cu 7,2%, iar a pensionarilor cu 8,7% față de aceeași lună a anului precedent.
„Această îmbunătățire a puterii de cumpărare a fost posibilă datorită creșterii veniturilor pensionarilor și salariaților, creșterii salariului minim brut de la 3.000 la 3.300 și apoi la 3.700, precum și acordării de carduri de energie și carduri de alimente celor cu venituri mici. Pe de altă parte, Guvernul a reușit să stabilizeze prețurile prin măsurile promovate de PSD la nivelul Executivului, de plafonare a prețurilor la alimente și de limitare a adaosului comercial,” a transmis senatorul.
Făcând referire la datele transmise de către Institutul Național de Statistică conform cărora în luna mai puterea de cumpărare a salariaților era în creștere cu 7,2%, iar a pensionarilor cu 8,7% față de aceeași lună a anului precedent și că în luna iunie prețurile la alimente erau doar cu 1,1% mai mari ca anul trecut, practic stabilizându-se, în timp ce la energie prețurile au scăzut cu 7%, Dunca a mai afirmat: „Aceste date demonstrează că măsurile adoptate de PSD au avut un impact pozitiv asupra economiei și asupra vieții de zi cu zi a românilor. Vom continua să implementăm politici care să sprijine categoriile vulnerabile și să asigure o creștere economică sustenabilă.”