Site icon Gazeta Brașovului

De la 35 de guri de scurgere pe săptămână, la 35 pe zi: Compania Apa Brașov a testat un utilaj unic în România

Compania Apa Brașov a efectuat astăzi, în prezența administratorului public al municipiului Brașov, László Barabás, primul test de curățare a gurilor de scurgere a apelor pluviale cu noul utilaj multifuncțional achiziționat recent de operatorul de apă și canalizare.
Este primul utilaj de acest tip din România, iar eficiența sa depășește cu mult metodele utilizate până acum: de la 35 de guri de scurgere curățate manual într-o săptămână, cu o echipă de muncitori, la minimum 35 pe zi, cu un singur operator. Capacitatea maximă de lucru poate ajunge chiar la 50 de guri de scurgere pe zi.
Tehnologie de ultimă generație, produsă în Germania
„Este primul utilaj de acest gen din România, cea mai modernă tehnologie disponibilă în prezent, fabricată integral în Germania. Este un utilaj de mare productivitate. Un operator bine instruit poate ajunge să curețe până la 50 de guri de canalizare pe zi. Noi ne propunem să începem cu aproximativ 20, în funcție de nivelul de instruire. Utilajul ridică capacul, spală interiorul, aspiră depunerile, repune capacul la loc și mătură strada. Are un rezervor de 6 metri cubi și posibilitate de basculare înaltă, inclusiv într-o basculă. Așteptăm ca, în perioada următoare, Compania Apa să vină cu un program clar de curățare a tuturor gurilor de scurgere din municipiu”, a declarat administratorul public László Barabás.
Utilizat exclusiv în municipiul Brașov
Potrivit reprezentanților Companiei Apa, utilajul va fi folosit exclusiv în municipiul Brașov, administrația locală fiind singura care are contract cu operatorul pentru gestionarea apelor meteorice.
Prin utilizarea acestui echipament:
• se reduce semnificativ efortul fizic al angajaților,
• crește calitatea și rapiditatea intervențiilor,
• personalul eliberat poate fi redistribuit către alte activități.
„Până acum, curățarea se făcea manual. O singură gură de scurgere necesita patru muncitori, o autospecială de spălare și vidanjare și o altă mașină pentru transportul materialului rezultat. Acum, totul este realizat de un singur operator, iar materialul este colectat direct în buncăr. Avem în evidență aproximativ 20.000 de guri de scurgere în municipiul Brașov. Estimăm că, în un an și jumătate – doi ani, vom reuși să le curățăm pe toate cu acest utilaj. Dacă eficiența se confirmă, luăm în calcul achiziția unui al doilea utilaj”, a declarat Călin Ivan, director de exploatare al Companiei Apa Brașov.
Dotări tehnice care depășesc standardele din România
Potrivit furnizorului, utilajul este unic în România din punct de vedere al dotărilor și performanței:
„Este o autospecială multifuncțională destinată atât curățării gurilor de scurgere, cât și străzilor și aleilor. Are un buncăr de 6 metri cubi, două pompe de înaltă presiune, un braț cu adâncime de lucru de până la 2–2,20 metri, față de standardul obișnuit de 1,20 metri. Este echipată cu magnet multifuncțional pentru capace metalice și compozite, ventilatoare cu debit de 30.000 litri fiecare și structură integral din inox. Din experiența mea, este unul dintre cele mai bine echipate utilaje de acest tip”, a explicat Dinu Paul, director general AJG Trucks & Trailers.
Autospeciala este operată din cabină, prin joystick, toate operațiunile – ridicare capac, spălare, aspirare și repunere – fiind realizate de un singur operator. Buncărul se poate bascula la o înălțime de 1,5 metri, permițând descărcarea rapidă fără deplasări frecvente la rampă.
Utilajul este extrem de manevrabil, având roți cu virare pe spate, ceea ce îi permite accesul pe străzi înguste, zone pietonale și printre autovehicule.
Investiție de 1,65 milioane lei
Autospeciala a fost achiziționată de Compania Apa Brașov la o valoare de 1.650.000 de lei, fără TVA, reprezentând o investiție majoră în modernizarea serviciilor de gestionare a apelor pluviale din municipiu.
Exit mobile version