România are o mare problemă despre care se vorbește prea puțin și niciodată până la capăt: ONG-urile.

Alexandru R. Cantemir

o lună ago

Sub masca „societății civile”, a „binelui public” și a „valorilor europene”, s-a construit în ultimii ani o zonă aproape complet scăpată de sub controlul statului, unde circulă miliarde de lei, unde nimeni nu răspunde real pentru nimic și unde influența politică se cumpără și se negociază.

Aceasta nu mai este o exagerare. Este o realitate structurală.

BANII: DE UNDE VIN ȘI UNDE SE DUC

ONG-urile din România:

• încasează sponsorizări de ordinul zecilor și sutelor de milioane;

• primesc subvenții de la bugetul de stat;

• absorb fonduri europene nerambursabile;

• sunt finanțate de fundații și organizații externe, unele complet opace, cu interese politice și ideologice explicite.

Toate acestea fără un nivel de transparență comparabil cu cel al unei firme private.

În timp ce o societate comercială este:

• verificată fiscal permanent,

• controlată de ANAF,

• obligată la raportări detaliate,

• sancționată sever pentru orice abatere,

ONG-urile funcționează într-o zonă gri, protejată de un discurs moral care a ajuns să țină loc de control.

CINE VERIFICĂ ONG-URILE, CONFORM LEGII?

Răspunsul real și incomod: aproape nimeni.

Conform legislației actuale:

• ONG-urile nu sunt auditate obligatoriu, decât dacă aleg ele sau dacă un finanțator cere explicit;

• ANAF verifică doar formal, nu substanța activităților;

• Curtea de Conturi nu are competență generală, decât punctual, pe anumite finanțări publice;

• Nu există un organ specializat de control al ONG-urilor, deși ele gestionează bani publici și fonduri externe masive.

Rezultatul?

Un sistem bazat pe încredere oarbă, într-o țară unde tocmai lipsa controlului a produs marile jafuri.

ONG-ISTUL DE LUX – NOUA CASTĂ

În timp ce:

• românii plătesc taxe tot mai mari,

• firmele sunt sufocate de controale și impozite tot mai mari,

• antreprenorii sunt demonizați,

o parte din liderii ONG:

• își plătesc salarii de mii de euro lunar;

• nu au alt loc de muncă;

• trăiesc exclusiv din ONG;

• circulă cu autoturisme de peste 70.000–80.000 €;

• își trimit copiii la universități private de elită din străinătate.

Toate acestea, în numele „luptei pentru binele public” și tot timpul “fără profit” și ZERO taxe și impozite către buget.

Nimeni nu spune că este ilegal să câștigi bine.

Problema este lipsa totală de transparență și control, într-un domeniu care pretinde moralitate absolută.

ONG-URILE CA INSTRUMENT DE PRESIUNE POLITICĂ

Poate cel mai grav fenomen este activismul selectiv și negociabil.

Modelul se repetă:

1. ONG-ul pornește o campanie publică agresivă;

2. organizează proteste;

3. acuză public instituții sau persoane;

4. blochează proiecte sau decizii;

5. apoi intră în „dialog” cu exact cei pe care îi acuză;

6. iar, brusc, campania se stinge.

Fără explicații.

Fără concluzii.

Fără responsabilitate.

Pentru public, demersul „moare”.

Pentru ONG, apare o nouă finanțare, un nou proiect, un nou contract.

Asta nu mai este activism.

Este șantaj mascat în societate civilă.

O AMENINȚARE REALĂ LA ADRESA STATULUI

Nu toate ONG-urile sunt rele.

Dar lipsa controlului le face pe cele toxice extrem de periculoase.

Când:

• bani externi intră fără transparență,

• influența politică se cumpără,

• protestele devin monedă de schimb,

nu mai vorbim despre democrație,

ci despre subminarea statului din interior, sub aplauzele naive ale celor care încă mai cred că „ONG” înseamnă automat „bine”.

Să nu uităm un aspect esențial, despre care nimeni nu vorbește:

Societățile comerciale private:

• produc valoare;

• creează locuri de muncă;

• plătesc taxe și impozite;

• susțin bugetul de stat;

• sunt controlate permanent de ANAF și alte instituții.

ONG-urile:

• nu produc venit bugetar;

• nu plătesc impozit pe profit;

• nu susțin bugetul de stat;

• doar încasează: sponsorizări, subvenții, fonduri europene, donații externe pentru “binele comunității “

Cu alte cuvinte:

sectorul privat muncește și plătește,

ONG-urile consumă și influențează,

CONCLUZIA CARE DERANJEAZĂ

Legislația privind ONG-urile trebuie schimbată radical.

ONG-urile care:

• primesc bani publici,

• accesează fonduri europene,

• influențează decizii politice,

trebuie să fie obligate la:

• transparență totală a finanțărilor;

• publicarea salariilor;

• audit extern obligatoriu;

• control fiscal real;

• raportări la fel de stricte ca ale firmelor.

Cine nu acceptă transparența:

nu are ce căuta în spațiul public.

Societatea civilă nu este mai presus de lege.

Moralitatea nu ține loc de control.

Iar România nu-și mai permite o castă neatinsă, netaxată și necontrolată.

ONG-URILE DIN ROMÂNIA – ZONA FĂRĂ CONTROL UNDE BANII SE SCURG, PUTEREA SE CUMPĂRĂ, DEMOCRAȚIA SE NEGOCIAZĂ ȘI SE FAC AFACERI FĂRĂ TAXARE