Site icon Gazeta Brașovului

Putem solicita de la Primăria Brașov fonduri dedicate evenimentelor de susținere a sportului de masă

 

 

 

Municipalitatea brașoveană este prima din România care dă posibilitatea și organizațiilor neguvernamentale să solicite fonduri dedicate evenimentelor de susținere a sportului de masă .

Primăria Municipiului Brașov și Direcția de Infrastructură Sportivă anunță astăzi, 18 Mai 2021 că lansează în dezbatere publicăproiectul privind finanțarea programelor sportive din veniturile proprii ale municipiului Brașov, a anunțat primarul Allen Coliban, în cadrul dezbaterii publice care a avut loc ieri, 17 iunie, pe tema Strategiei de dezvoltare a sportului brașovean 2021 -2026.

Până la data de 6 Iunie 2021, reprezentanții cluburilor sportive, ai asociațiilor și fundațiilor care doresc să organizeze evenimente sportive, dar și brașovenii vor putea transmite propuneri pentru completarea sau modificarea acestui ghid, astfel încât proiectul prezentat spre aprobarea Consiliului Local să cuprindă toate elementele necesare pentru accesarea optimă a acestor finanțări și pentru organizarea unor evenimente sportive de calitate.

Una dintre principalele prevederi din proiectul ghidului de finanțare este cea care vizează asigurarea, pentru prima dată, a unui acces real și egal la finanțare a tuturor cluburilor sportive, indiferent de mărimea lor.

O prevedere care reprezintă o noutate pentru România este cea referitoare la categoriile de solicitanți. Astfel, pe lângă cluburile sportive, în proiectul de regulament se prevede posibilitatea ca și organizațiile neguvernamentale, asociații sau fundații, să poată solicita cofinanțarea de la bugetul local a evenimentelor sportive pe care și le propun să le organizeze.

În același timp, sunt propuse două categorii distincte de programe. Prima categorie vizează finanțarea sportului de performanță, adresată cluburilor sportive, pentru selecția, pregătirea, performanța și participarea la competiții în vederea obținerii de rezultate deosebite pe plan intern și internațional, dar și pentru organizarea de evenimente publice de interes național și internațional. A doua categorie are ca scop dezvoltarea sportului pentru toți, prin organizarea de acțiuni/activități sportive de masă, ca o alternativă a petrecerii timpului liber și a educației pentru mișcare a întregii colectivități. În cadrul celui de al doilea program, sunt eligibile atât cluburile sportive, cât și persoanele juridice fără scop patrimonial care desfășoară activități nonprofit.

Criteriile de finanțare a programelor sportive sunt următoarele:

„Promovarea sportului de performanță”:

  1. a)      specificul secțiilor sportive active de seniori, juniori și nivelul campionatelor în care activează;
  2. b)      numărul de sportivi legitimați;
  3. c)      performanțele structurii sportive pe plan național;
  4. d)      performanțele structurii sportive pe plan internațional.

„Sportul pentru toți”:

  1. a)      nevoia și relevanța proiectului;
  2. b)      capacitatea organizațională;
  3. c)      calitatea și fezabilitatea proiectului;
  4. d)      buget și eficacitatea distribuirii costurilor.

 

Suma alocată în acest an pentru finanțarea proiectelor sportive este de 2 milioane de lei, iar pentru ca o structură sportivă de drept public/privat să primească finanțare trebuie ca aceasta să fie recunoscută în condițiile legii și să aibă sediul în raza teritorial-administrativă a Municipiului Brașov.

Comisia de evaluare va fi formată din: preşedinte, 4 reprezentanți ai aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Brașov, Direcției de Administrare a Infrastructurii Sportive Brașov și/sau specialiști externi în domeniile: sport, economie, comunicare, evenimente, marketing sportiv, juridic, etc și un secretar.

www.gazetabrasovului.ro

#gazetabrasovului

Exit mobile version