Site icon Gazeta Brașovului

Coliban face ordine la serviciul străzi din Primăria Brașov

Într-un comunicat de presă emis astăzi de către Primăria Brașov, Primarul Allen Coliban face următoarea declarație, cităm „ În primul rând am avut o analiză internă în aparatul primăriei. Consider că o parte din aceste nemulțumiri sunt justificate. Am luat și o decizie în acest sens: am încetat colaborarea cu unul dintre inspectorii vechi ai Primăriei Brașov. Am scos la concurs postul de director tehnic, postul de șef de serviciu la străzi și, totodată, venim în fața brașovenilor cu transparentizarea graficului de lucrări, astfel încât aceste lucrări care însumează, pe un an, aproximativ 40 de milioane de lei, o sumă consistentă pentru bugetul local, pot fi acum verificate, putem primi întrebări, putem clarifica înainte de a vedea mașinile de asfaltare pe străzi. Avem graficul pe luna mai, ce a mai rămas din ea, graficul pe luna iunie, care cuprinde foarte multe străzi din zona nouă a cartierului Tractorul, toate acestea le puteți consulta. Așteptăm sugestiile voastre și vreau să vă asigur că tot ceea ce ține de urmărirea de contracte se face cu interes și cu multă implicare“.

Această declarație vine ca urmare a sesizărilor făcute de către brașoveni în legătură cu nemulțumirile aduse de asfaltarea începută săptămâna trecută. Una dintre cele mai dese remarci a fost aceea că chiar înainte cu câteva zile de asfaltarea propriu-zisă pe străzile Mureșenilor și George Barițiu, au fost trasate marcaje pe carosabil, marcaje ce au dispărut odată cu turnarea covorului asfaltic.

 

Mai jos aveți comunicatul de presă integral

,, Secretarul general al Municipiului Brașov

Biroul Informații Publice și Mass-media

Începând cu 1 iunie, brașovenii pot monitoriza programul de reparații străzi și vor ști, la începutul fiecărei săptămâni, care sunt restricțiile de circulație cauzate de aceste lucrări

– Primarul Allen Coliban a făcut public programul de reparații străzi pentru anul 2021 și i-a invitat pe brașoveni să sprijine Municipalitatea în monitorizarea acestor lucrări –

Astăzi, 28 mai, primarul Allen Coliban a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, lista străzilor care vor fi reabilitate în acest an, precum și perioada în care fiecare stradă va intra în acest proces de reparații. Scopul acestui demers este, pe de o parte, o creștere a transparenței la nivelul activității Primăriei Brașov – și, implicit, o informare completă și din timp a cetățenilor – iar pe de altă parte o invitație adresată brașovenilor de a monitoriza programul și calitatea serviciilor prestate de către companiile cu care Municipalitatea are contract. Totodată, primarul a precizat și care sunt măsurile luate în urma nemulțumirilor primite de la cetățeni cu privire la modul de derulare a acestor lucrări, în ultimele două săptămâni.

„În primul rând am avut o analiză internă în aparatul primăriei. Consider că o parte din aceste nemulțumiri sunt justificate. Am luat și o decizie în acest sens: am încetat colaborarea cu unul dintre inspectorii vechi ai Primăriei Brașov. Am scos la concurs postul de director tehnic, postul de șef de serviciu la străzi și, totodată, venim în fața brașovenilor cu transparentizarea graficului de lucrări, astfel încât aceste lucrări care însumează, pe un an, aproximativ 40 de milioane de lei, o sumă consistentă pentru bugetul local, pot fi acum verificate, putem primi întrebări, putem clarifica înainte de a vedea mașinile de asfaltare pe străzi. Avem graficul pe luna mai, ce a mai rămas din ea, graficul pe luna iunie, care cuprinde foarte multe străzi din zona nouă a cartierului Tractorul, toate acestea le puteți consulta. Așteptăm sugestiile voastre și vreau să vă asigur că tot ceea ce ține de urmărirea de contracte se face cu interes și cu multă implicare“, a declarat primarul Allen Coliban.

În acest an Consiliul Local a aprobat, prin bugetul municipiului, alocare sumei de 40 de milioane de lei pentru asigurarea serviciilor de reparații și întreținere străzi, trotuare și alei.

În baza evaluării făcute de inspectorii Primăriei, dar și în urma sesizărilor primite de la cetățeni, s-a stabilit, pentru anul 2021, un număr de 138 de străzi pe care sunt necesare intervenții, de la decapare mecanizată (frezare, n.n.) și reparații îmbrăcăminți asfaltice, la turnare covoare asfaltice, refacere pavaj și reparații trotuare. Aceste lucrări sunt corelate și cu intervențiile deținătorilor de rețele, astfel încât lucrările pe o anumită stradă să se facă o singură dată și într-un timp cât mai scurt, atât de rețeliști, cât și de firmele care execută lucrările de reparații străzi.

Dacă în prima parte a anului, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, s-au executat doar lucrări de plombare, din luna mai au început lucrările de reparații majore, care presupun decapare mecanizată a unor tronsoane de străzi, unde au apărut gropi, crăpături, văluriri sau burdușiri, și turnarea de covoare asfaltice pe aceste tronsoane.

În luna iunie sunt programate reparații la 18 străzi și continuarea lucrărilor de reparații care au fost întrerupte în această săptămână din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Astfel, în cadrul lotului I se vor face reparații și turnare de covor asflatic pe străzile: Liviu Rebreanu, Ioan Socec, Emanoil Bernfeld (Avantgarden Tractorul), Stefan Emilian, Izvorului, 13 Decembrie, Henri Coandă și pe DN 13.

Lucrările de reparații în cadrul lotului II cuprinde intervenții la 10 străzi. Astfel, pe strada Cerbului se va reface pavajul, se vor continua lucrările de amenajare a zonei pietonale de pe str Apollonia Hirscher, tronsonul cuprins între strada Castelului și Poarta Șchei, lucrări de reparații, cu decapare mecanizată, pe străzile: Zorilor, Verii, Brazilor, 15 Noiembrie. Totodată, se vor mai face intervenții și pe str. Carpaților (zona Lidl), unde va fi modificată și alveola pentru stația RAT, pe str. Plopilor, unde se vor executa lucrări de pietruire, pe str. Macului, pe care se va turna un covor asfaltic, și pe str. Prunului, unde se vor executa lucrări de asfaltare trotuare și reparații carosabil.

Toate aceste informații pot fi consultate pe site-ul primăriei, www.brasovcity.ro,  secțiunea Servicii cetățeni/transport.

Lucrările de întreținere și reparații străzi sunt împărțite în două loturi, astfel:

Lotul I, SC Eurostrada:

– Străzile din partea nordică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, M.Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al.I.Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, str. Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgăraşului.”

În Lotul I se includ toate elementele geometrice ale străzilor Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, inclusiv intersecţiile.

Lotul II, asocierea dintre SC Recon SA și SC RS Activ:

– Străzile din partea sudică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – Al.I.Cuza), Al.I.Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgăraşului.

În Lotul II se includ toate elementele geometrice ale străzilor: Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al.I.Cuza), str. Al.I.Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector str.Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului, inclusiv intersecțiile.”

#gazetabrasovului

gazetabrasovului.ro

Exit mobile version