Ce își dorește poporul român de la Europa? Progres și bunăstare! Siguranța teritorială! Recunoașterea fățișă și răspicată a dreptului nostru de a face parte cu drepturi egale din marea familie europeană.
,, Vreau o țară ca afară” e versul unei melodii care a fost în vogă acum câțiva ani. Vrem infrastructură, vrem spitale, vrem siguranța zilei de mâine. Aici în țara noastră ne dorim aceste lucruri. Europa are, Europa este dezvoltată. Noi în schimb, nu. Nu suntem în stare și nici nu suntem lăsați.
Progres și bunăstare? Două cuvinte lipsite de consistență în pragmatismul cotidianului din România păstorit de UE. Și explic imediat de ce. Pentru că atât progresul cât și bunăstarea necesită investiții masive. În infrastructură. În oameni. În business. În educație. În sănătate. Europa ne-a arătat banii. Sau măcar intenția de a ne da bani pentru dezvoltare. Și în schimbul lor vor proiecte. Proiecte peste proiecte care să garanteze faptul că avem capacitatea de a cheltui banii cu temei. Și nu e nimic imposibil de trecut în acele proiecte. Nu avem nevoie să reinventăm roata. E suficient să ne uităm în ograda vecinilor. Ne plac spitalele din Germania. Și autostrăzile din Germania. Și industria dezvoltată din din Europa. Și mai ales nivelul de trai. Dacă acolo funcționează, la noi de ce n-ar funcționa?
Ce ne cere Europa în schimb? Ne cere lucruri imposibile? Ne cer să avem voință politică pentru asta. Vor un semn de la noi că vrem să facem pași spre progres, spre integrare europeană. Vor să terminăm povestea corupției și a ineficienței cheltuielilor la nivel de buget de stat. Vor să acoperim găurile negre și să nu mai aruncăm banii pe geam, în buzunarele combinatorilor. Exact asta ne împiedică să ajungem un stat dezvoltat. Exact asta este piedica către progres și bunăstare. Iresponsabilitatea și reaua credință semnăturii pe actul final de plată. Și ar mai fi ceva la nivelul de toleranță față de mișcarea LGBTQ. Lucru care contravine obiceiurilor creștine.
Prim ministrul a fost săptămâna trecută la Bruxelles și a promis. Și a tot promis. Măcar acum nu mai stăm pe la uși, intrăm direct. Și Cîțu a promis cu pensiile, cu politica fiscală, cu salariile publice, cu administrația publică, cu justiția. Conștient fiind că țara asta este o țară greu de guvernat, și asta nu pentru că o spun eu, asta ne arată incapacitatea de colectare a impozitelor. A promis că rezolvă în câțiva ani tot ce nu am rezolvat noi ca popor în ultimii 30 de ani. A promis solemn în fața Europei care ne asigură că va băga mâna adânc în buzunar. A câta oară bagă Europa mâna în buzunar pentru noi? Oare Cîțu nu vede țară pe care o guvernează? Sau e orbit de puterea pe care o deține, și de susținerea politicului. Nu observă că încearcă să scoată apă din fântână cu găleata perforată? Nu-l apasă misiunea pe care o are? Se rezumă doar la a promite pe cuvântul lui că vom face?
Și de Iohannis ce să mai spun în afară de faptul că merge săptămânal la Sibiu cu limuzina prezidențială. A, da, că mai apare pe la televizor la ore de maximă audiență și ne explică diferite lucruri ca la niște retardați, silabisind, și accentând lucrurile care ar trebui să ne intre mai bine în cap, că doar este spre binele nostru. Dar să revenim la limuzina prezidențială. Din București până la Pitești merge pe autostradă în drum spre Sibiu. Piteștiul îl vede de pe autostradă. După care până la Râmnicu Vâlcea trece prin nenumărate sate. După care trece pe Valea Oltului. Cât de tare merge limuzina aia încât președintele ales al României nu-și vede poporul? Oare nu vede țara asta în care oamenii și-au pus speranța în el și în legătură cu Europa . A fi Președintele României este o misiune grea, care implică un caracter extraordinar. A fi Președintele României este o misiune mai presus de ființa umană care stă vremelnic pe scaunul președintelui. Noi, românii, vedem această misiune ca pe o misiune mesianică. Pentru că noi, românii, nu am avut niciodată o viață ușoară. Am fost întotdeauna călcați de piciorul fatalismului balcanic, și vânduți acolo unde interesele Europei o impuneau. Și mai avem în cămară și paradoxul istoriei, cu care ne trezim urcat pe masă când ne e lumea mai dragă. Dacă era să se întâmple ceva rău în Europa, sigur mai întâi trecea și pe aici. Și avem fatalismul și paradoxul adânc ascunse în ADN-ul nostru. Și ies periodic la lumină, ca niște fantome pe care le dorim de mult plecate. Și se văd în comportamentul nostru, ne bântuie.
Unde e Europa și unde suntem noi? Cum vedem noi Europa, și ce așteptări avem de la ea, și cum ne privesc ei pe noi, și ce așteptări au de la noi? Grele răspunsuri.
Noi nu suntem un accident al istoriei. Suntem doar români. Și vrem să fim recunoscuți cu toate drepturile ca parte a familiei europene.
Dan Vâju
#gazetabrasovului
Foto – Europa FM