Site icon Gazeta Brașovului

Visul lui Baiazid, spulberat aseară la Roma ( Cronică de meci )

Nu poți să treci ușor de genialitatea și mercantilismul Italiei, mai ales când careul Turciei l-a găzduit pe Immobile, vârful lui Lazio Roma, zis și ,, Un gol pe meci” numai să nu-l pui să tragă de la 11 metri că se timorează.

Prima repriză a fost mai mult așa, o repriză de amușinare, ienicerii plecând mai agresiv la începutul meciului spre poarta Italiei, dar Squadra Azzurra a avut grijă să le tragă perdeaua pe față și să-i trimită după cartofi prăjiți. După care ușor, ușor au început să-i domine pe ieniceri, în stilul pasiv-agresiv al Italiei, ba la pas, ba din faze fixe.

Reîntorși după pauză cu gând rău pus Semilunei, după scorul alb înregistrat în primele 45 de minute, și un minus de 4 penalty-uri solicitate dar neprimite, dintre care 3 pentru henț, italienii reușesc un gol norocos, de fapt un autogol, Demiral, fundașul Turciei fiind luat la țintă de un șut al lui Bernardi care nici el nu știe sigur ce a vrut să facă. Să tragă pe poartă sau să centreze. Papa a respirat ușurat și și-a făcut o cruce, de acum se uită liniștit la restul meciului. Oricum Immobile era pe traiectoria șutului-centrare și aștepta să-și facă un kebap din carnea turcilor încă din primul minut de joc, cică i-au dat drumu pe teren flămând ca să fie mai agresiv. Nici nu s-au dezmeticit bine turcii și vine minutul 66, când un șut de al lui Spinazzola e respins de portarul turcilor, și Immobile nu-și dezminte porecla de ,, Un gol pe meci”. Om serios, ce promite face, tocmai mângâia covrigeii prin careul turcilor când sa ivit ocazia de a face o seară mare pentru Italia în general și Lazio Roma în special. 0- 2 și găleata cu plumb topit e pregătită la centrul terenului, să fie livrată în ghetele elevilor lui Senol Gunes.

Și a venit și fatidicul minut 79, când portarul turc gafează urmând negreșit blestemul lui Rică Răducanu care spune așa ,, Portar perfect nu există, dar doar ăia mari fac gafe de neuitat!” și degajează la adversar. Berrardi prinde mingea, combină cu Immobile care încă mai avea două mușcături din kebap-ul făcut în minutul 66 din carnea apărării Semilunei, și nu trage ci pasează rapid lui Lorenzo Insigne zis și Piticul Atomic, iar acesta înscrie lejer cu latul, dând un șut plasat din interiorul careului la colțul lung pe lângă portarul turc care se zbătea în dilema Shakesperiană „ a fi sau a nu fi”. Și a fost. Ca la handbal, atac pe semicerc.  Astfel, Italia marchează pentru prima dată 3 goluri în istoria participărilor ei la EURO.

Concluzie. Turcii au dovedit că doar o dată în istorie au fost în stare să surprindă un italian, și atunci a căzut Constantinopole. Ori Generalul Giustiniani nu s-a numărat ieri la conducerea Legiunii Azure, și Roma rămâne neatinsă. Visul calului lui Baiazid de a mânca ovăz la Roma se amână.

 

#gazetabrasovului

gazetabrasovului.ro

#euro2020

Exit mobile version