Site icon Gazeta Brașovului

Cei ce se vor vaccina, vor beneficia de o zi liberă pentru fiecare doză de vaccin

 

 Proiectul de lege care a fost respins de Senat, și care prevede ca persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 urmează să beneficieze, la cerere, de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, respectiv de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare, în cazul elevilor şi studenţilor, a fost adoptat de către Camera Deputaților ca for decizional

Textul de lege prevede, cităm „ Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti”.

„ Beneficiază de aceste drepturi şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi”, se mai arată în text.

„ Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajaţii au obligaţia de a informa angajatorul cu privire la opţiunile de programare ale zilelor libere pe care urmează să le solicite în temeiul prezentului articol, în vederea asigurării în condiţii optime a funcţionării activităţii acestuia”, arată textul.

Drepturile persoanelor prevăzute la articolul de mai sus se acordă pe baza adeverinţei de vaccinare eliberată potrivit legii.

Aceste dispoziţii legale nu se aplică în situaţia în care persoanele sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.

Legea va merge la promulgare la Președintele României.

 

#gazetabrasovului

gazetabrasovului.ro

Exit mobile version