Site icon Gazeta Brașovului

Cronica de fotbal ( XVII ) – Execuție cu public la Roma

Și pentru că acum cunoaștem cele 4 semifinaliste, și e pauză competițională până marți când Spania va întâlni Italia pe Wembley, să comentăm ce am văzut aseară.

Așadar, la Baku, s-au întâlnit Cehia cu Danemarca. Nici n-a început bine meciul și Skoda a dat primul rateu, în minutul 5 Delaney deschide scorul după ce reia cu capul o minge centrată din corner. Acesta este scăpat din marcaj de defensiva cehă, și le-a dat daună rapid. Și danezii nu se lasă, au miros de sânge în nări, și atacă, atacă, atacă și mai înscriu odată în minutul 41. Maehle centrează în careu, Dolberg, aflat în careu, reia din alunecare și îl învinge pe Vaclik. 2 – 0 și arbitrul fluieră pauza.

Cehii vin mai motivați de la vestiare, au schimbat uleiul și fișele la Skoda Octavia, i-au mai făcut ceva reglaje, și cum intră în teren, le demonstrează danezilor că mai știu ceva fotbal, și în minutul 49 Schick reia din prima o minge centrată în careu, de lângă Vestergaard, și îl învinge pe Schmeichel. 2 – 1 și Cehia părea că vrea egalarea, și de ce nu, victoriE. Dar cam ăsta a fost meciul, norocul Danemarcei că Cehia a cedat fizic rapid.

Danemarca merge mai departe și se va întâlni cu echipa ce a câștigat ultimul duel al sferturilor de finală.

În meciul al doilea, la Roma, Anglia întâlnea echipa Ucrainei. Meci fără istoric, Anglia a defilat în fața Ucrainei. Nici n-a început bine meciul și Kane le-a dat una, așa neîncălzit cum era. Sterling trece de Shaparenko, îi pasează perfect lui Kane, iar atacantul lui Tottenham deschide scorul. 1 – 0, și Ucraina deja era cu un pas acasă. Și tot restul reprizei, Anglia a controlat jocul, așa, la odihnă, și Ucraina a alergat disperată după egalare. N-a fost să fie, la pauză tabela arăta tot 1 – 0 pentru Anglia.

În repriza a doua, Ucraina a intrat pe teren cu ideile ei, și cu o nouă strategie de joc. Pe care n-a mai apucat să o pună în plan pentru că în minutul 46 Anglia le-a arătat că e Anglia. Shaw centrează din lovitură liberă, iar Maguire înscrie cu capul. 2 – 0 și tot ce discutaseră ucraineni la vestiare s-a dus pe apa sâmbetei. Nici nu s-au dezmeticit bine că în minutul 50 Sterling îi pasează cu călcâiul lui Shaw, care centrează pentru Kane, iar acesta face răsucește cuțitul în rană. 3 – 0 și o evidentă diferență de clasă fotbalistică. În minutul 63 vine și decisiva, după o centrare din corner, Henderson înscrie cu capul și trimite Ucraina direct la aeroport. Și asta a fost tot meciul, o execuție cu public la Roma.

În semifinale Danemarca va întâlni Anglia și Italia va întâlni selecționata Spaniei.

 

Să fie fotbal!

 

#gazetabrasovului

gazetabrasovului.ro

 

Foto – Getty Images

Exit mobile version