În urma pozițiilor luate de către fostul senator Mihai Goțiu și a Comunităților Declic și Mining Watch România, ce condamnă ferm solicitarea premierului Florin Cîțu de a retrage dosarul Roșia Montană de la UNESCO ( Link – https://bit.ly/2SNSBtb ), prim-ministrul Florin Cîţu a declarat, luni, că în interiorul coaliţiei de guvernare se caută soluţii în dosarul Roşia Montană, astfel încât situl să fie inclus în patrimoniul UNESCO dar şi exploatarea minieră să continue dacă există această posibilitate.
„ Exact astea sunt discuţiile în coaliţie, să vedem care este soluţia pentru a merge mai departe. Să păstrăm şi situl UNESCO şi dacă să putem şi să exploatăm. Căutăm o soluţie. De aceea am chemat specialiştii. În coaliţie vin oameni care ne spun care sunt variantele. Pe de o parte, avem opinia de la firma de avocatură, pe de altă parte, avem Ministerul Culturii”, a afirmat şeful Executivului, citat de Agerpres.
„Nu am declarat nimic despre acest proiect până acum. Preşedinţii de coaliţie sunt şi discută. Acest proiect, a fost depus dosarul anul trecut din nou şi din acel moment nu s-a întâmplat nimic până acum. […] Pe de o parte avem avocaţii de la New York care ne spun despre dosar, pe de altă parte avem o mare parte dintre oameni care ne spun că avem nevoie de bani şi ar trebui să exploatăm, pe de altă parte ne spun oameni de la Ministerul Culturii alte opinii. Sunt foarte multe opinii. Decizia trebuie luată în coaliţie”, a adăugat premierul Cîţu.
Fiind întrebat dacă dosarul prezent permite exploatarea minieră la Roşia Montană, şeful Cîţu a replicat că „e complicat de spus dacă permite şi nu ne permite dosarul (… ) încă aşteptăm. Data trecută am avut câteva opinii de la specialişti. Aşteptăm să vedem opiniile specialiştilor. Unii spun că da, alţii că nu”, a subliniat premierul.
#gazetabrasovului
gazetabrasovului.ro