„ În măsura în care lucrurile ajung într-o situaţie delicată, vom lua măsurile necesare” a declarat Dan Barna
Liderul USR PLUS, Dan Barna, i-a făcut o vizită luni, 2 august, Patriarhului Daniel. În urma discuțiilor, vicepremierul a declarat că este optimist și că toate vocile importante în societate trebuie să aibă greutate şi să fie prezente în campania de vaccinare împotriva COVID-19
Întrebat despre posibilitatea ca şi în ţara noastră angajatorii să impună angajaţilor să se vaccineze, Barna a declarat că „e foarte clar că România nu e o ţară pe altă planetă decât celelalte”, iar „în măsura în care lucrurile ajung într-o situaţie delicată, vom lua măsurile necesare la acel moment”.
„Într-o perioadă de pandemie în care vedem că lucrurile sunt cu sus şi jos. Acum o lună şi jumătate speram că scăpăm de pandemie, acum vedem că valul patru devine o realitate. Nu există un prea târziu decât după ce scăpăm de pandemie. Orice demers pe care îl realizăm şi premierul şi eu şi ceilalţi colegi din Guvern, din Parlament, influencerii, vocile importante, dacă fiecare contribuim prin mesaje foarte clare, şansa să avem un impact mai mic al pandemiei creşte”, a afirmat Dan Barna, după întâlnirea cu Patriarhul Daniel.
Întrebat dacă mai există loc pentru o implicare mai profundă a Patriarhiei în campania de vaccinare, pe lângă discuţia avută cu Patriarhul Daniel, liderul USR PLUS a răspuns: „Sunt optimist şi vizita de astăzi trebuie înţeleasă în această cheie în care toate vocile care contează în societate să aibă greutate şi să fie prezente în această campanie”.
Chestionat dacă am putea vedea şi în România unele companii să impună vaccinarea angajaţilor, aşa cum este în SUA, vicepremierul a replicat: „Am spus-o şi continui să o spun, tocmai pentru a nu ajunge în situaţiile pe care le vedem în alte ţări în care sunt necesare măsuri de prevenţie mai dure, e important să mergem să ne vaccinăm” și a continuat, cităm „Dacă reuşim să creştem cifra de persoane vaccinate, avem şansa să trecem cumva mai uşor pentru acest val patru, pentru că cifrele nu mint. Sunt reci şi foarte precise. Am văzut şi datele de la noi din ţară. Înţeleg că toate persoanele care, din păcate, au decedat din cauza pandemiei, erau persoane nevaccinate. Înţeleg că cea mai mare parte, undeva la 87% dacă îmi amintesc bine cifra, dintre persoanele infectate acum sunt persoane nevaccinate şi relativ în puţinele situaţii în care au contractat şi tulpina Delta au avut simptome foarte uşoare”,
„E foarte clar că România nu e o ţară pe altă planetă decât celelalte. În măsura în care lucrurile ajung într-o situaţie delicată, vom lua măsurile necesare la acel moment. În acest moment lucrurile sunt foarte clare pe cadrul de reglementare pe care îl avem. Soluţia este vaccinare. Orice alt lucru ţine de managementul intern al fiecărei companii. Nu avem decizii ale statului, nu avem legislaţie în momentul de faţă care să impună sau să împiedice măsurile pe care fiecare angajator le consideră necesare. Ştiţi cum se spune – în firma lui, atâta timp cât respecţi legea, fiecare e îndreptăţit să aibă propriile reglementări”.
Întrebat dacă Guvernul are o analiză privind o eventuală impunere a vaccinării pentru anumite categorii sociale, medici, cum s-a întâmplat în Franţa, Grecia, Ungaria, vicepremierul a spus: „Vom vedea. În momentul de faţă ne concentrăm pe campania de vaccinare şi sunt, cum deja aţi văzut, acele praguri 2 la mie, 3 la mie, în care atunci când ar fi depăşite într-o localitate sau alta se revine la măsurile anterioare”.
#GazetaBrasovului
gazetabrasovului.ro