La nici două săptămâni după ce Gazeta Brașovului a semnalat prezența a doi urși în spațiul privat al unui rezident de pe strada Nisipului, joi 2 septembrie 2021 o nouă vizită a urșilor, de data aceasta patru la număr, a avut loc în Brașov în aceași zonă în jurul orelor 22:00. Din păcate pentru locuitorii zonei de această dată urșii ”nu s-au comportat exemplar” vandalizând tomberoanele de salubritate de pe marginea pietonalului și provocând distrugerea gardurilor aflate lângă acostamentul drumului.
Locuitorii zonei sunt revoltați, autoritățile locale în afara faptului că atenționează rezidenții zonei de prezența urșilor prin mesaje RO-ALERT, nu au reușit să găsească o soluție la această problemă. De asemenea localnicii au semnalat starea slabă sau inexistentă în unele zone a iluminatului stradal, fapt care determină prezența animalelor sălbatice în zonă.
Dacă aceste aspecte nu ar fi fost de ajuns, cei patru urși ”au reușit să dirijeze traficul” din zonă preț de căteva minute încurcând șoferii care circulau pe acel segment de drum.
Deși aceste seri despre care au fost relatate evenimentele nu s-a soldat cu victime, localnicii de pe strada Nisipului se întreabă, ce trebuie să se mai întămple ca autoritățiile locale să găsească o rezolvare la problemele lor.
(Gazeta Brașovului)