În data de 3 iunie 2021, Asociația AMURAL deschide în Brașov un muzeu în catacombele de după ziduri, unde Flavia Boghiu ( Jane Doe ) participă în calitate oficială de viceprimar. Aceasta declară pentru postul TV Digi24 faptul că „…am deschis…” și „ Primăria și AMURAL au pus la dispoziția cetățenilor…”. „ Este un nou pas pe care îl facem împreună pentru….”
Tot în ziua respectivă Flavia Boghiu postează pe pagina de persoană publică „Flavia Boghiu – Politician ” de Facebook, unde explica pe înțelesul tuturor unde vor ajunge banii obținuți de pe biletele vândute și îndeamnă cetățenii să viziteze acest muzeu.
Din declarațiile dânsei reiese faptul că avea cunoștințe temeinice despre acest subiect.
La ședința de Consiliu Local din data de 19 august 2021, Flavia Boghiu în cadrul unei luări de cuvânt, încearcă să convingă plenul să voteze oportunitatea parteneriatului cu Amural. În acel moment consilierii locali solicită explicații în legătură cu forma juridică de asociere dintre Asociația AMURAL și Primăria Brașov, formă juridică inexistentă, deși muzeul era funcțional de două luni. Acela a fost momentul în care Flavia Boghiu a exprimat faptul că catacombele sunt în subordinea lui Sebastian Rusu, viceprimar din partea PNL. Răspunsul acestuia a fost că el nu a aprobat, nu cunoaște și nu știe cum Asociația AMURAL a ajuns să opereze Muzeul BUM din catacombele de după ziduri. ‘
După ce acest punct de pe ordinea de zi a picat la vot din motive justificate, la câteva zile, Allen Coliban anunța că începând din 15 septembrie îi va retrage atribuțiile SAPUC ce îi reveneau viceprimarului Sebastian Rusu.
Mai mult decât atât, la data de 17 septembrie 2021, redacția Gazetei Brașovului depune o cerere întemeiată pe legea 544/2001 a accesului la informații de interes public, prin care solicită transmiterea contractului de închiriere/ parteneriat/ asociere, autorizațiile de construcție, și restul avizelor necesare ce au stat la baza ocupării catacombelor de către Asociația AMURAL.
Răspunsul Primăriei Brașov vine la data de 29 septembrie 2021 și spune, cităm „ … vă informăm că nu deținem documentele și informațiile solicitate de dumneavoastră”.
Acestea fiind zise, dorim să adresăm câteva întrebări pertinente administrației locale. Care îndeamnă la reflexie. Și care ar acoperi cu răspunsuri, golul lăsat în ochii opiniei publice.
Așadar, adresăm următoarele întrebări distinsului primar ales al Brașovului, Allen Coliban, distinsei doamne Flavia Boghiu, precum și consilierilor locali. Indiferent de partid.
-
Cum a fost posibil ca acest muzeu să funcționeze fără un acord sau un contract, fără autorizație de funcționare, fără autorizație de construcție, fără aviz ISU și fără aviz de la cultură ?
-
Cine a fost persoana care le-a permis accesul celor de la AMURAL pentru a desfășura o activitate comercială în acel spațiu?
-
În afară de viceprimar Flavia Boghiu, cine a mai reprezentat primăria la deschiderea oficială a muzeului?
-
Din banii încasați pe biletele vândute de către Asociația AMURAL, ce procent a ajuns la primărie, din moment ce primăria a făcut investiții în acest spațiu ?
-
Cine va achita cheltuielile retroactiv ce survin din amenajare, studiul de fezabilitate ( conform contract nr. 149/56688 din 27.05.202 ) și curentul electric consumat? Și/sau alte cheltuieli generate?
6. Cum este posibil ca după 4 luni, acest posibil abuz să nu aibă un protagonist ?
7. Cine va răspunde pentru pierderile pricinuite, și aici vorbim despre bani neîncasați de către primărie în urma unei „ închirierei” fără contract? Oare Curtea de Conturi cum poate verifica urmările unui contract care nu a existat niciodată?
8. Stimate domn primar, stimați domn și doamnă viceprimar, stimați consilieri, pentru deslușirea misterului din catacombe, ați făcut vreun demers oficial ?
9. Ce părere aveți despre criteriul transparenței aplicat în această chestiune?
În speranța că întrebările noastre își vor găsi răspunsul, vă mulțumim anticipat.