Vă invităm să citiți această investigație jurnalistică, pentru a afla cum actuala administrație a Municipiului Brașov, care a promis transparență decizională și nu numai, are tendința periculoasă de a utiliza o gamă largă de strategii pentru a manipula opinia publică, folosind neadevăruri și posibile înțelegeri. Mai mult decât atât, se pare că în spatele luptei politice, se ascund o serie de interese financiare, de cele mai multe ori obscure, promisiuni neonorate, și comportamente care nu fac cinste unor politicieni. Având în vedere că personajele implicate în această investigație sunt persoane publice, le vom publica numele integral. Redacția Gazetei Brașovului a obținut de la persoanele private implicate în această investigație permisiunea de a publica numele acestora.
Începem acest demers jurnalistic prin a pune trei întrebări actualei administrații de la Primăria Brașov în legătură cu organizarea de festivaluri de muzică electronică. Aceste întrebări sunt cruciale dat fiind faptul că răspunsurile pot contura o imagine clară, fără echivoc sau ambiguitate în ceea ce privește traseul decizional și criteriile decizionale. Care de cele mai multe ori vin în contradicție cu interesul cetățeanului. Și, în cadrul acestei anchete jurnalistice, întrebările au rolul de a avea locul concluziilor.
De ce nu au fost puse la dispoziția consilierilor locali toate ofertele ce au legătură cu organizarea de festivaluri de muzică electronică ce au fost depuse la Primăria Brașov?
Prima întrebare este cât se poate de legitimă, dat fiind faptul că la votul din data de 29 septembrie 2021, punctul 68 de pe ordinea de zi suplimentară a trecut cu votul unanim al consilierilor locali. Dar fiecare grup politic a avut o altă motivație în a vota pentu acest punct de pe ordinea de zi.
Cine și ce anume a stat la baza deciziei de a prezenta, promova și propune la vot doar oferta celor de la UNTOLD?
A doua întrebare are scopul de a scoate la lumină, în fața opiniei publice, mecanismul de decizie ce stă la baza acestei propuneri, și mai ales cine a decis că aceasta este soluția cea mai potrivită pentru Brașov.
De ce protocolul dintre Primăria Brașov și Untold nu este public?
A treia întrebarea are scopul de a pune la îndoială buna credință. Atât a autorităților brașovene care au decis că aceasta este soluția cea mai bună, cât și a prestatorului, în speță UNTOLD, care pare că are ceva de ascuns în spatele clauzelor de confidențialitate din protocolul de colaborare.
Cu toate acestea, Gazeta Brașovului prezintă în exclusivitate protocolul dintre Primăria Brașov și UNTOLD. La finalul articolului se regăsesc articolele din protocolul în cauză care pot fi considerate ca fiind interpretabile, și care oferă o gamă largă de opțiuni organizatorului de evenimente.
Allen Coliban, candidatul propus pentru scaunul de primar al Municipiului Brașov de către USRPLUS, a fost investit în data de 26 octombrie 2020, la aproape o lună de la victoria obținută în alegeri, promițând printre multe altele, deschiderea Primăriei Brașov către brașoveni.
Transparența a fost unul dintre cuvintele care au înclinat balanța în decizia electoratului de a alege acest candidat.
În data de 26 noiembrie 2020, la o lună de la investire, acesta are o întâlnire. La întâlnirea respectivă au participat Allan Hardenberg și Davidle Wissharky – CEO ALDA, Fady Zaidan – reprezentant ALDA România, Corneliu Ladin – Arena Events, precum și câțiva colaboratori ALDA, primarul Allen Coliban, o doamnă consilier personal a primarului pe relații externe, viceprimarul Flavia Boghiu, Horia Mihail, consilier pe cultura și Nicoleta Cîrjan.
Atasam foto din 26 noiembrie 2021 de la întâlnirea respectivă
Subiectul discuției? Organizarea de festivaluri de muzică la Brașov și Poiana Brașov. Festivaluri de o anvergură mai mare decât cele organizate la Cluj sau Constanța. Dar cine este ALDA ? ALDA (parte din grupul INSOMNIAC si LIVE NATION) este liderul mondial ai scenei electronic dance music, avand la activ peste 2000 de festivaluri în 87 de tari.
ALDA este o companie care organizează peste 350 de show-uri și au peste 30 de branduri de evenimente muzicale vizitate de milioane de participanți din întreaga lume, și a venit prin reprezentanții ei la Primăria Brașov să propună un nou proiect care ar fi contribuit la dezvoltarea pieței de evenimente muzicale live din România. ALDA își propunea să atragă festivalieri din întreaga lume, care să se reunească la Brașov pentru o prima ediție a acestei sărbători muzicale de mare amploare.
Cu o lună în urmă, ALDA a intrat pe piața din România unde au susținut primul festival denumit SAGA Festival. Allen Coliban a solicitat ca la a doua intalnire sa-i fie prezentat un concept cu propunerea exactă a locațiilor unde ar urma sa fie organizate aceste festivaluri .
A doua intalnire cu ALDA a avut loc în data de 24 februarie 2021. A doua zi in data de 25 februarie 2021 a fost depusă la registratura Primăriei Brașov cererea de parteneriat. Așa cum apare în imaginea de mai jos.
Link propunere prezentată
2021_(ALDA)_BRAND_DECK (BRASOV)_V2-compressed
La întâlnirea respectivă, ALDA a prezentat atât conceptul cât și locațiile pe care le propunea primarului, una dintre ele fiind în Poiana Brașov.
Allen Coliban a solicitat atunci reprezentanților ALDA ca la următoarea întâlnire să-i fie prezentat un proiect concret în ceea ce privește organizarea unui astfel de festival. Practic, Allen Coliban dorea un proiect care urma să includă studii de trafic, studii în ceea ce privește ocuparea locurilor de parcare, studii în ceea ce privește locurile de cazare necesare. Precum și o estimarea a numărului de persoane ce vor fi prezente și impactul economic.
Termenul agreat de ambele părți pentru prezentarea proiectului a fost stabilit pentru data de 24 martie 2021. Dată la care proiectul trebuia să fie prezentat, și calculele estimative făcute.
A treia întâlnire. Reprezentanții ALDA se prezintă la Primăria Brașov, în data de 24 martie 2021 la ora 17:00, conform celor convenite la finalul celei de-a doua întâlniri, pentru a prezenta propunerea. Numai că atunci, stupoare! Atât Allen Coliban, cât și Flavia Boghiu, viceprimarul din partea USRPLUS, uitaseră de întâlnirea fixată cu o lună în urmă. Și întâlnirea care trebuia să aibe loc la ora 17, a avut loc la ora 18. Iar de la întâlnire a lipsit Allen Coliban.
La întâlnire participă în schimb Flavia Boghiu, viceprimarul din partea USRPLUS și Horia Mihail, pianist, consilierul pe cultură al lui Allen Coliban. Proiectul a fost prezentat celor doi. Flavia Boghiu a avut o remarcă în timpul prezentării, afirmând conform celor prezenți faptul că la momentul respectiv organizarea unui festival de anvergură în Brașov nu constituie o prioritate, și oricum trebuie să se întâlnească și cu restul companiilor organizatoare de festivaluri, ALDA fiind prima companie cu care ei s-au întâlnit.
Ulterior întâlnirii, din discuțiile purtate cu Nicoleta Cîrjan, consiliera de imagine și comunicare a lui Allen Coliban, a reieșit faptul că Flavia Boghiu și Horia Mihail nu a transmis mai departe propunerea, respectiv lui Allen Coliban și Nicoletei Cîrjan.
Proiectul de parteneriat prezentat de ALDA
2021_BRASOV__BMF,_WS,_SOT__PROPOSAL_compressed__1_
Răspunsul a venit la trei luni după depunerea proiectului de parteneriat în data de 27.05.2021. Și a venit sub forma unui e-mail, prin care compania ALDA era invitată să completeze un formular on-line până în data de 11 iunie 2021.
Foto e-mail invitație completare chestionar
De menționat este faptul că respectivul chestionar, deși a fost făcut public pe site-ul brasovcity.ro, așa cum reiese din mai multe articole publicate în presa locală, a fost completat până la data limită doar de către ALDA.
Link formular brasovcity.ro
Să reținem că termenul limită de completare al chestionarului a fost 11 iunie 2021.
Pentru că în data de 12 iunie, Edy Chereji, Head of Marketing & Communication · UNTOLD a fost intervievat de către Gazeta Brașovului. Telefonic. Printre întrebările care i-au fost puse, acesta a fost întrebat și dacă a completat chestionarul pus la dispoziție de către Primăria Brașov. Edy Chereji a spus că nu a știut de un astfel de chestionar, ca atare, nu a completat nimeni din cadrul companiei UNTOLD acest chestionar.
A patra intalnire a fost organizată de către Nicoleta Cîrjan la cererea lui Allen Coliban. Invitația la întâlnire a fost trimisă pe e-mail în data de 7 iulie 2021
Foto e-mail invitație Nicoleta Cîrjan
Întâlnirea a avut loc în data de 15.07.2021 ora 15:00. Din partea primăriei au fost prezenți primarul Allen Coliban si Nicoleta Cirjan care au pus o serie întreagă de întrebări referitoare la cum se organizează acest tip de festival. Reprezentanții Alda, având o experiență de peste 19 ani în acest domeniu, au răspuns punctual la fiecare întrebare, ajutându-l pe primar să înțeleagă amploarea și complexitatea unei astfel de eveniment.
Concluzia finală a fost că în scurt timp, primarul va stabili o altă întâlnire cu organizatorii și va propune consilierilor locali să voteze dintre ofertele organizatorilor pe cea mai bună pentru că dorește ca totul sa fie transparent.
La data de 3 august 2021, Allen Coliban își arată deschiderea spre o „definire mai detaliată a conceptelor” propuse de către ALDA, precum și interesul în ceea ce privește aprobarea „unui eventual parteneriat”. Acesta îl deleagă din partea Primăriei Brașov pe Sebastian Lupu, vicepreședinte al USRPLUS Brașov pentru „ a lucra împreună cu dumneavoastră în pregătirea acestor evenimente muzicale”. Însă în e-mail nu mai pomenește de unul dintre festivalurile propuse de către ALDA, adică despre proiectul Winter SAGA.
Este avansată data de 15 august 2021 ca dată la care parteneriatul dintre Consiliul Local al Municipiului Brașov și ALDA va fi pus în discuție, în cadrul unei ședințe ordinare.
E-mailul a fost trimis către Fady Zaidan. Să reținem acest nume, imediat vom vedea și de ce acest nume este atât de important pentru cronologia evenimentelor.
A cincea întâlnire a avut loc în data de 11 septembrie 2021, între Sebastian Lupu vicepreședintele USRPLUS Brașov, delegat de către Allen Coliban din partea primăriei și Fady Zaidan, reprezentantul ALDA România.
La această întâlnire, Sebastian Lupu i-a adus la cunoștință lui Fady Zaidan că proiectul festivalului din Poiana Brașov va fi organizat de către UNTOLD. Pentru ALDA ar reveni celelalte două festivaluri de o anvergură cu mult mai mică din Brașov. Reprezentantul ALDA pleacă nedumerit de la această întâlnire iar din acel moment nu a mai intervenit nici o comunicare între cele două părți.
Până la data de 29 septembrie 2021. Dată la care, pe ordinea de zi suplimentară a ședinței ordinare a Consiliului Local Brașov, apare punctul 68, respectiv „ Proiect de hotărâre privind aprobarea protocolului de colaborare dintre Municipiul Brașov și UNTOLD S.R.L. pentru promovarea Municipiului Brașov și Poianei ( Poinenii – N.R. ) Brașov prin organizarea de evenimente culturale – artistice ( cultural – artistice – N.R. )”.
Foto ordine de zi 29 septembrie 2021
Compania ALDA trimite de urgență un reprezentant, în persoana lui Mălușel Petre Dan, care se prezintă cu delegație scrisă la Primăria Brașov, și solicită participarea la ședința ordinară a Consiliului Local. În plus, față de corespondența purtată între cele două entități, apare în prim plan Compania UNTOLD care se pare că a trecut de stadiul de prezentare proiect, studiu, locații concrete, completarea chestionarului, etc..
În cadrul ședinței de plen, când este supus dezbaterii punctul 68, are loc un dialog halucinant.
Consilierul Local Ciprian Chiricheș, pune o serie de întrebări, chestionându-l pe bună dreptate pe Allen Coliban. Practic, acesta își exprima curiozitatea în legătură cu apariția acestui punct pe ordinea de zi, dat fiind faptul că nu au fost puse la dispoziția consilierilor locali ofertele depuse la primărie, și în legătură cu fundamentarea deciziei de a alege această companie organizatoare. În plus, întreabă și de ce în contract apar clauze de confidențialitate, în sensul de a nu fi făcut public.
Acesta mai menționează faptul că nu este pentru prima dată când consilierii locali sunt puși în situații dificile, din cauza faptului că le este solicitat votul pentru ceva, fără a fi informați în prealabil.
Allen Coliban se lansează într-o serie de răspunsuri neadevărate, după cum urmează.
În primul rând arată consilierilor o discuție privată dintre el și Allen Hardenberg – CEO ALDA, în care acesta spune faptul că nu l-ar cunoaște pe Mălușel Petre Dan. Tot CEO ALDA susține că reprezentat ALDA în România este Răzvan Opran. Allen Coliban pregătit fiind de această confruntare face un print screen tendențios și taie din conversație partea în care apare și numele Fady Zaidan unde Allan Hardenberg menționează clar că cei doi sunt reprezentanții ALDA în România. Asta în ciuda faptului că cel care îl deleagă pe Mălușel Petre Dan este destinatarul e-mail-ului trimis de Allen Coliban în data de 3 august 2021, chiar Fady Zaidan. Aceeași persoană care apare în imaginea din data de 26 noiembrie 2020 alături de CEO ALDA, Allen Coliban și Flavia Boghiu.
Este oarecum normal ca un CEO care conduce o companie care operează în peste 80 de țări, să nu cunoască numele tuturor angajaților și colaboratorilor companiei.
Acest moment pare regizat de către Allen Coliban care intervine „ în numele transparenței” la interpelarea unui consilier local din partea USRPLUS care încearcă să împiedice procedural prezența delegatului oficial ALDA, în cadrul ședinței de plen.
Iar Allen Coliban denigrează delegatul ALDA, sugerează că ar putea fi un impostor, în ciuda faptului că acesta are o delegație oficială din partea ALDA, înregistrată la Primăria Brașov.
În al doilea rând, Allen Coliban făcea referire la faptul că în privința UNTOLD „ deja au fost discuții, există susținere din partea hotelierilor, a Asociației de Turism Poiana Brașov”.
Și acest lucru este infirmat! La data de 1 octombrie 2021 este trimisă o solicitare din partea Gazeta Brașovului catre Asociația de Turism Poiana Brașov, și una dintre întrebări este „ Dacă Asociația de Turism Poiana Brașov a fost consultată pentru organizarea unui eveniment de tip festival de către unul dintre organizatorii de evenimente? Dacă da, vă rugăm să menționați sub ce formă, cu cine s-a discutat și cine a fost reprezentantul din partea organizatorilor de evenimente?”.
Răspunsul asociației vine tot în data de 1 octombrie 2021, și este „ Am fost contactați de către un reprezentant al firmei ALDA din Olanda în vederea consultării asupra organizării unor evenimente/festivaluri în Poiana Brașov. Intenția a fost trimisă prin e-mail și ulterior prin înmânarea unui material de prezentare”.
Iată ce declara Bogdan Buta în sedința de Consiliu Local referitor la discuțiile purtate cu Asociația Turism Poiana Brașov (asociația hotelierilor din Poiana Brașov) , lucru infirmat de către președintele acestei asociații, așa cum reiese din documentul de mai sus.
În al treilea rând, făcând referire la clauzele de confidențialitate din protocolul dintre UNTOLD și Primăria Brașov, Allen Coliban susține că „ excepție fac autoritățile care au dreptul să ceară informații”. Cu alte cuvinte, protocolul nu este pentru ochii publicului. Criteriul transparenței se pare că nu se aplică pentru toate deciziile în actuala administrație a Brașovului.
Consilierul local Pușcaș Alexandru din partea PNL exprimă public, în cadrul ședinței, nelămuriri în legătură cu cheltuielile ce urmează să fie făcute de către primărie, protocolul fiind unul neclar din acest punct de vedere, iar reprezentantul companiei UNTOLD, Bogdan Buta susține la rândul lui, că au fost purtate discuții cu reprezentanții asociației hotelierilor. Care, după cum am demonstrat prin corespondența purtată de către redacția Gazetei Brașovului cu Asociația de Turism Poiana Brașov, nu a avut loc.
Cu toate acestea, articolul 68 a fost votat în unanimitate. Putem doar specula de ce acest articol a fost votat, dat fiind faptul că există o serie de neclarități, neconcordanțe și o lipsă acută de transparență. Ceea ce în ultima vreme a devenit regulă în administrația brașoveană.
De pe surse, ca informație de ultimă oră, se pare Allen Coliban a lansant o invitație către CEO ALDA, Allan Hardenberg. Aceștia se pare că au stabilit o întâlnire pentru data de 12 octombrie 2021.
Dar să vedem cine este UNTOLD, cui aparține, și ce grad de credibilitate oferă.
UNTOLD SRL este organizatorul celui mai mare festival de muzică electronică din România. Acesta este organizat la Cluj-Napoca, începând cu anul 2015.Compania îl are în conducere pe cel care a luat cuvântul în cadrul ședinței din 29 septembrie 2021, respectiv Bogdan Buta.
La o simplă căutare pe google, găsim o serie de articole. „Dezvăluiri incendiare: Bogdan Buta, şeful UNTOLD, se droga cu milionarul Sorin Gadola şi cu dealerul Ionuţ Morariu” – https://bit.ly/3mR7ar1 , „ Culisele celui mai cunoscut dosar de trafic de droguri din Cluj. Cum făcea ex-finanţatorul Untold „afaceri” cu borcanul de canabis pe masă” – adev.ro/ppgrg2, sau „Bogdan Buta, şeful UNTOLD, se droga la greu cu Sorin Gadola şi cu dealerul Ionuţ Morariu” – https://bit.ly/2Yx7Ngz.
Acesta a mai fost implicat și într-un scandal care a dus la condamnarea partenerului lui de afaceri, Vlad Popa, la 2 ani și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri. Instanța a decis și confiscarea sumei de 1,8 milioane de lei, echivalentul a 400.000 euro, pe care a considerat-o ca fiind dobândită prin infracțiune. Culmea, în tot acest timp, partenerul său fără de care n-ar exista Festivalul UNTOLD, Bogdan Buta s-a îmbogățit și și-a extins afacerea cu încă două tipuri de festivaluri: Neversea și Odyssey. Desigur, fără pic de responsabilitate penală – Link articol — https://bit.ly/3FrF3H6.
Articole interpretabile din protocolul încheiat între Primăria Brașov și UNTOLD
1.3 lit. b – menționează că organizarea evenimentelor se referă atât la Poiana Brașov, despre care s-a și vorbit, cât și despre Municipiul Brașov, despre care nu s-a vorbit.
2.1.1 lit. j – prevede că autorizațiile pentru acest tip de evenimente pot fi solicitate și prin intermediul afiliaților sau colaboratorilor UNTOLD.
2.1.2 – din acest punct reiese faptul că Societatea UNTOLD este un fel de deținător de monopol care la rândul lui are dreptul să subcontracteze sub brand-ul UNTOLD orice alt organizator de evenimente.
2.2.1 lit. f – Primăria se obligă să execute lucrările necesare pentru amenajarea locațiilor în vederea desfășurării evenimentelor, nespecificându-se cine suportă cheltuielile pentru aceste lucrări. Așa cum la lit. 2.2.1 lit. l este menționat clar cine suportă costurile cu utilitățile.
2.2.1 lit. n – Primăria se obligă să asigure sprijin tehnic și logistic din nou, fără să fie menționată partea care va suporta costurile.
2.2.1 lit r – Primăria recunoaște producerea efectelor prezentului protocol, nu doar față de Societatea UNTOLD cât și față de alti organizatori care sunt in colaborare cu UNTOLD
3.10 – Primăria Municipiului Brașov pune la dispoziția UNTOLD panouri electronice, panouri metalice care aparțin Municipiului Brașov fără a menționa nici un cost, rezultând pe cale de consecință că este cu titlu gratuit.
4.1 – Clauzele de confidențialitate nu se justifică din moment ce primăria s-a angajat să facă anumite lucrări care generează costuri.
7.4 – Eventualele neînțelegeri apărute în derularea protocolului care nu se soluționează pe cale amiabilă, obligatoriu se soluționează pe cale judecătorească, nefiind menționată pe raza cărui județ.
7.5 – Eventualele modificări ale prezentului protocol vor fi cuprinse în acte adiționale semnate de către părți. Acest punct dă prilejul părților să intervină asupra contractului de câte ori își doresc fără a fi nevoie de acordul/ votul consilierilor locali.
Speram ca datele furnizate de catre Gazeta Brasovului sa faca lumina in acest caz !