FC Braşov a încheiat cantonamentul centralizat de la Târgu Secuiesc cu o victorie împotriva echipei din localitate. FC Braşov a trecut cu 3-2, (1-1 la pauză ) de KSE Târgu Secuiesc.
Astfel, după zece zile de pregătire grea, braşovenii încheie cantonamentul cu două victorii.
„A fost un cantonament greu, cu o încărcătură destul de mare spun eu, dar s-au pregătit bine băieții, i-am şi felicitat, îi felicit şi în mod public pentru modul în care s-au pregătit şi cum s-au comportat în acest cantonament. Am terminat prima etapă a pregătirilor, am pus fundația să spunem, avem de lucru în continuare. Aşa cum i-am văzut şi cum îi simt sunt convins că vom munci bine în continuare şi vom reuşi să formăm o echipă puternică. Punctul principal pe care ne-am concentrat zilele acestea a fost pregătirea fizică, dar am început să lucrăm şi tehnico-tactic. E bine că nu avem fotbalişti accidentați după cele două meciuri. Băieții au avut poftă de joc, plăcere, au fost preocupați să pună în practică ceea ce discutăm din punct de vedere tehnic-tactic. Una peste alta sunt mulțumit. Singura problemă care mă îngrijorează este că în continuare luăm goluri nepermis de uşor pentru nivelul acesta. Urmează o perioadă în care accentul va fi pus pe partea tehnico-tactică, dar vom îmbunătăți şi partea fizică. Ne apropiem de debutul campionatului şi avem de lucru în continuare.”, a spus Călin Moldovan la finalul partidei.