Site icon Gazeta Brașovului

Soldații ruși de la Cernobîl ar fi fost iradiați. Nu au purtat echipamente de protecție și au săpat tranșee

Rapoarte citate de The Guardian sugerează că soldații ruși care sunt retrași de la Cernobîl au fost iradiați după ce au umblat prin fosta central nucleară fără echipament de protecție și chiar au săpat tranșee.

Soldații ruși care părăsesc zona Cernobîl și se mută în Belarus sunt transportați cu autobuzul la o unitate medicală specială prezentând simptomele unei boli acute provocate de radiații, după ce au condus tancuri prin „zona moartă” din jurul centralei nucleare fără a purta echipament de protecție și – mai uimitor – au săpat acolo tranşee, scrie The Guardian, care citează rapoarte emise în acest sens.

Dacă informația se confirmă, acest lucru sugerează un nivel remarcabil de ignoranță asupra a ceea ce s-a întâmplat la Cernobîl la 26 aprilie 1986, când Reactorul 4 al centralei nucleare a explodat după ce un experiment a mers prost, sau imprudență criminală.

Trupele ruse umblau fără echipamente de protecție prin pădurea contaminată, care strălucește în roșu de la radiații

Ucrainenii care lucrează la centrală au descris acțiunile soldaților ruși ca fiind o „misiune sinucigașă”.

Trupele ruse nu purtau îmbrăcăminte sau măști de protecție în timp ce se deplasau prin „Pădurea Roșie”, numită așa deoarece vârfurile pinilor din jurul centralei nucleare străluceau în roșu de la radiațiile pe care le-au absorbit după catastrofă.

Copacii contaminați au fost ulterior îngropați, dar semințele din ei au fost luate și cultivate pentru a vedea ce efect avea radiația asupra lor.

”Când am vizitat-o în 1990, oamenii de știință de la Centrul de Cercetare de la Cernobîl mi-au arătat rezultatul: puieți, mulți cu mutații bizare, unii cu ace care cresc înapoi. Oamenii de știință au estimat că zona contaminată nu va fi sigură timp de 24.000 de ani”, scrie The Guardian.

Putin dă vina pe CIA pentru catastrofa de la Cernobîl

Astăzi, turiștii pot vizita zona, dar numai cu permis și cu ghizi oficiali care au aparate Geiger și știu unde să meargă. Există încă multe „puncte fierbinți” radioactive și zone fără acces.

Este posibil ca trupele ruse să nu fi știut de pericol. În 2019, când a fost difuzată mini-seria ”Cernobîl”, Vladimir Putin a respins-o drept dezinformare americană și a spus că Rusia va face propria „versiune” a tragediei, pentru care dă vina pe CIA.

Sursa: stirileprotv.ro

Exit mobile version