Jill Biden se va întâlni la Baza Mihail Kogălniceanu cu oficiali militari ai SUA, ai NATO și din cadrul Guvernului României. În cursul serii, va pleca spre București. Sâmbătă, se va întâlni cu Carmen Iohannis, “pentru a-și exprima recunoștința față de generozitatea și sprijinul României față de refugiații ucraineni”.
Pe lângă discuțiile cu oficialii guvernamentali români, potrivit programului anunțat de Casa Albă, Jill Biden va vizita mâine o şcoală publică din Bucureşti unde învață elevi ucraineni refugiaţi. Prima doamnă a SUA “va vorbi cu cadrele didactice ucrainene şi române şi va interacţiona cu elevi ucraineni refugiaţi şi cu elevi români în sălile de curs“, ea însăși fiind profesoară la un colegiu comunitar din SUA.
Prima doamnă a SUA a publicat un mesaj pe Twitter, în timp ce călătorea spre România:
“În drum spre România și Slovacia, pentru a petrece Ziua Mamei alături de mame și copii de origine ucraineană, care au fost nevoiți să-și părăsească locuințele din cauza războiului lui Putin. Voi vizita de asemenea și trupele militare americane și-mi voi exprima recunoștința pentru ajutorul oferit țărilor vecine și organizațiilor umanitare“.
Este a doua vizită făcută de Jill Biden în străinătate în calitate de Prima doamnă a SUA, în mai bine de un an de la preluarea mandatului de către soțul acesteia, Joe Biden. În iulie anul trecut, ea a participat la ceremoniile de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Doamna Biden are 71 de ani, este profesoară de Limba Engleză și are un doctorat în Științele Educației. Jill Biden a mai fost în România când soțul său era vicepreședintele SUA, în mandatul lui Barack Obama.