Ministerul Apărării Naționale informează că în jurul orei 13: 00, în poligonul Babadag a izbucnit un incendiu de vegetație, în urma activităților executate de partenerul francez, mai exact trageri cu tunul de calibru 105 mm de pe transportoarele blindate din dotare.
Autoritățile române transmit că, din cauza vântului puternic, incendiul s-a extins dincolo de sanţul care delimitează poligonul pe latura de sud-est, înspre localitățile Sălcioara și Enisala, focul afectând și o stână aflată la aproximativ 200 m sud-est de poligon.
“Forțele și mijloacele de intervenție ale MApN, împreună cu forțele și mijloacele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea intervin la acest moment, pentru stingerea incendiului care se manifestă pe o suprafață de aproximativ 50 de hectare”, mai precizează MApN.
Nu au fost înregistrate victime umane.
După lichidarea incendiului, reprezentanții Poligonului Babadag și ai partenerului francez vor evalua pagubele produse la stâna afectată, urmând să fie stabilită valoarea despăgubirilor și modul de acordare a acestora, în conformitate cu legislația națională și acordurile bilaterale în vigoare.