Ministerul taiwanez al digitalizării a transmis că volumul atacurilor cibernetice asupra unităților guvernamentale din Taiwan, înainte și în timpul sosirii președintelui Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi, a depășit 15 mii de gigabiți, fiind de 23 de ori mai mare decât recordul zilnic anterior.
Astfel, în timp ce Pelosi a efectuat o scurtă vizită în Taiwan care a înfuriat Beijingul, primirea oficială a contrastat puternic cu un alt tip de mesaj care a început să apară în cealaltă parte a insulei.
În unele sucursale ale celui mai mare lanț de magazine non-stop de pe insulă, 7-11, ecranele televizoarelor din spatele casierelor s-au schimbat brusc pentru a afișa cuvintele: “Aducătoare de război Pelosi, pleacă din Taiwan!”
Potrivit autorităților taiwaneze, magazinele au fost victima unor atacuri cibernetice fără precedent, inclusiv asupra site-urilor web guvernamentale aparținând biroului prezidențial, ministerelor de externe și apărării, precum și asupra infrastructurii (au fost accesate de hackeri ecranele din gări), în semn de protest împotriva vizitei lui Pelosi.
Taipei nu a învinuit direct guvernul chinez, dar a afirmat că provin de la adrese din China și din Rusia. De asemenea, a mai spus că firmele ale căror display-uri au fost schimbate au folosit software chinezesc care ar fi putut conține căi de acces sau malware troian.
Oficialii taiwanezi au transmis miercuri că guvernul a intensificat securitatea la infrastructura cheie, inclusiv la centralele electrice și aeroporturi, și a crescut nivelul de alertă a securității cibernetice în birourile guvernamentale. Joi, autoritățile au declarat că până în prezent nu au fost detectate daune asociate.
Vizita lui Pelosi a declanșat un val de furie Beijingului, care susține că i-a fost încălcată suveranitatea. Joi, China a lansat rachete în jurul Taiwanului, ca parte a unei serii de exerciții militare fără precedent, care au inclus muniție reală. Experții au spus că atacurile cibernetice, combinate cu exercițiile de trageri reale ale Chinei, oferă liderilor din Taiwan o previzualizare despre modul în care ar arăta o invazie reală.
În ultimii ani, mai multe rapoarte ale autorităților din Taiwan și SUA au subliniat probabilitatea ridicată ca, în cazul unui atac militar al Taiwanului, China să lanseze mai întâi atacuri cibernetice debilitante asupra infrastructurii cheie a statului insular, cum ar fi rețeaua sa electrică. Totuși, Eryk Waligora, un specialist în informații despre amenințări cibernetice la Accenture, a spus că cele mai recente par să fie “mai mult teatru decât amenințare” până acum.
Sursa: Biziday