Experții spun că exemplarul observat în Sena pare să fie subponderal, iar pielea acestuia a suferit schimbări. Balena a fost observată pentru prima dată marți în râul care curge prin capitala Franței spre Canalul Mânecii, la aproximativ două luni de la apariția altui mamifer marin de mari dimensiuni în Sena, o balenă ucigașă. Oficialii nu au precizat dimensiunea exactă a mamiferului, dar o astfel de subspecie de delfin poate ajunge până la 4 metri lungime.
Autoritățile franceze au urmărit traseul urmat de delfin pe tot parcursul zilei pentru a-i evalua starea de sănătate pe care o consideră acum ca fiind “îngrijorătoare”. Mamiferul a ajuns între barajele Poses și Saint-Pierre-la-Garenne, la aproximativ 70 de kilometri nord-vest de Paris și nu este clar cum a urcat atât de mult pe Sena.
“Mediul nu este foarte primitor pentru mamiferul marin. Sena este foarte poluată, iar cetaceele sunt extrem de sensibile la zgomot”, a declarat Lamya Essemlali, directorul unei organizații guvernamentale non-profit de conservare a vieții marine.
Directorul adjunct al Grupului de Cercetare al mamiferelor marine din Franța a declarat că beluga “a petrecut foarte puțin timp la suprafața apei” și pare să aibă o capacitate pulmonară bună. A precizat însă că salvatorii se străduiesc să ghideze balena către gura de vărsare a Senei, în Marea Mânecii.
La sfârșitul lunii mai, o balenă ucigașă a fost găsită moartă în Sena, între Le Havre și Rouen. Mamiferul a rămas blocat în râu și nu a reușit să se mai întoarcă în ocean, în ciuda încercărilor autorităților de a-l ghida. Beluga, este o specie protejată care trăiește cel mai des în apele reci de la Polul Nord.