Clement Beaune, ministrul francez al Transporturilor, a anunțat duminică faptul că guvernul de la Paris și cel de la București vor semna un acord prin care se urmărește majorarea volumului de cereale pe care Ucraina le exportă prin România. Beaune a precizat că înțelegerea va fi semnat astăzi (luni) și că grânele vor ajunge în Europa și în țările în curs de dezvoltare, în special din regiunea Mării Mediterane.
Potrivit Reuters, care a intrat în posesia unui draft al acordului, guvernul francez ar urma să sprijine un proiect de dezvoltare și creștere a eficienței portului Galați, de dotare a punctelor de frontieră din nordul României, precum și de creștere a capacității portului Constanța și a canalului Sulina.
Vladimir Putin a amenințat săptămâna trecută că Rusia va limita transporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră și a comentat că oricum acestea nu ajung la țările în curs de dezvoltare care au nevoie de ele, ci se vând pe piața Uniunii Europene. Președintele rus nu a adus dovezi care să-i susțină afirmația.
Ministerul britanic al Apărării l-a contrazis pe Putin și a citat o statistică a ONU, potrivit căreia 30% din volumul exportat a ajuns în țări cu venituri mici și medii din Africa, Orientul Mijlociu și Asia.