Niculae Bădălău este în prezent arestat preventiv și este acuzat de trafic de influență și dare de mită, în formă continuată. Conform rechizitoriului DNA, în zilele de 09 august 2022 și 19 noiembrie 2022, Niculae Bădălău i-a cerut unui primar de comună să atribuie un anumit contract unei societăți administrate de fiul lui Bădălău. Contractul viza “Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă”, fiind estimat la valoarea de peste șapte milioane de lei.
În schimbul acestui “serviciu”, Bădălău ar fi promis că va determina o persoană din conducerea Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.), asupra căreia a lăsat să se înțeleagă că are influență, să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de primăria respectivă.
“În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, privind un proiect de înființare a unei rețele de alimentare cu apă, inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit primarului mai multe sume de bani pentru ca, în schimb, acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme”, mai precizează procurorii.
Astfel, Bădălău i-ar fi promis primarului că va primi un procent de 7% (170.000 euro) din valoarea contractului menționat mai sus, dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obțină pentru aceeași firmă a rudei lui Bădălău, de la primăria respectivă. “Ulterior, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă în legătură cu contractul în derulare”, conchide DNA.
Reamintim, în urmă cu aproape două săptămâni, Parlamentul a votat revocarea din funcţie a lui Niculae Bădălău de la Curtea de Conturi.