Site icon Gazeta Brașovului

APM Brașov – Date despre modificarea procedurii de aplicare a vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu

 

 

Astfel, Ordinul nr.1150/2020 privind aprobarea Procedurii de aplicare a vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu a fost modificat  prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr.3309/2022, publicat in Monitorul Oficial al României nr.24 din 9 ianuarie 2023.

 

Modificarea acestui act normativ face referire la termenul de solicitare de către titularul activității pentru aplicarea vizei anuale.

 

Dacă în vechiul ordin, termenul în care titularul activităţii solicita aplicarea vizei anuale era de maximum 90 de zile şi de minimum 60 de zile înainte de ziua şi luna corespunzătoare zilei şi lunii în care a fost emisă autorizaţia pe care acesta o deţine, actualul ordin prevede ca pentru solicitările transmise in termen mai scurt, autoritatea de mediu decide dacă este posibilă derularea procedurii  până la data corespunzătoare zilei și lunii in care a a fost emisă autorizatia de mediu/autorizația integrată de mediu.

 

Scopul aplicării vizei anuale este acela de a confirma faptul că titularul desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii pentru care a fost emisă autorizaţia de mediu sau autorizaţia integrată de mediu şi că nu au intervenit modificări care să afecteze condiţiile stabilite prin actele de reglementare”, a precizat Ciprian Băncilă, directorul executiv al APM Brașov.

 

Biroul de presă al APM Brașov

 

#GazetaBrașovului

Exit mobile version