Site icon Gazeta Brașovului

Bogdan Petric este noul manager general de la FC Braşov

 

Bogdan Petric este parte a fenomenului sportiv de mulţi ani. A fost arbitru de fotbal la nivel județean, a crescut lângă sportivi și unii dintre cei mai buni oameni din domeniu. În fotbal, a avut mai mute functii în conducere în cadrul clubului Metalurgistul Cugir.

Din punct de vedere profesional a terminat un curs de tip MBA – General Manager Masterclass Academy. A făcut mai multe cursuri de dezvoltare la nivel managerial și a fost manager al Farmaciei Farmex.

„Este o mare bucurie, onoare și responsabilitate să mă alătur proiectului FC Brașov. Am venit 100% dedicat și motivat să dau tot ce ține de mine, astfel încât, alături de echipă, să aducem clubul la un nivel de organizare exemplar, iar rezultatele, pe toate planurile, să fie în concordanță cu greutatea și renumele siglei pe care o purtăm lângă inimă.

Sunt conștient că alături de întreaga echipă avem mult de muncă, însă sunt gata să fac sacrificiile necesare și să muncesc zi și noapte pentru a reuși să ne îndeplinim obiectivele. Îmi doresc un FC Brașov implicat în comunitatea locală, un club care să construiască, să își cinstească istoria și gloriile care au îmbrăcat acest tricou, să fie organizat, transparent și normal, un club care să scrie noi file de istorie în fotbalul românesc.
Voi rămâne la FC Brașov atât timp cât voi simți că pot aduce valoare, că prezența, experiența și profesionalismul meu vor aduce un plus și normal, atât timp cât voi fi dorit de persoanele care mi-au acordat încrederea. Așadar, indiferent că voi sta şase luni, un an sau doi ani, tot ce pot promite e că voi fi dedicat 100% obiectivelor ce trebuiesc îndeplinite. Tot ce am construit a fost pe integritate, respect, competență, empatie, plus cei mai importanți piloni ai vieții: Dumnezeu și Familie, valori pe care am clădit totul.”, a transmis Bogdan Petric după semnarea contractului cu FC Braşov.

 

#GazetaBrașovului

Exit mobile version