OMV Petrom a făcut prima majorare de preţuri după cea din noaptea Anului Nou.
Clienții care au ajuns la pompele din rețea au găsit sâmbătă, 14 ianuarie, atât benzina, cât şi motorina mai scumpe cu 5 bani pe litru. Mişcarea anulează ieftinirile operate în urmă cu o săptămână, când compania a fost nevoită să ieftinească benzina şi mototina în urma unei decizii similare luată de unul dintre concurenţii săi.
În urma scumpirilor de sâmbătă, preţul benzinei standard din staţiile Petrom a ajuns la 6,29-6,35 lei, iar cel al motorinei standard, la 7,50-7,53 lei pe litru, iar în staţiile OMV la 6,40-6,44 lei pe litru, respectiv 7,58-7,61 lei pe litru.
OMV Petrom se află într-un conflict deschis cu autorităţile fiscale din România, în urma anunţului companiei că nu va plăti contribuţia de solidaritate, motivând că veniturile din extracţia hidrocarburilor şi rafinare nu depăşesc 75% din cifra de afaceri, condiţie prevăzută atât în regulamentul european, cât şi în Ordonanţa prin care acesta a fost implementat în legislaţia autohtonă.
#GazetaBrașovului