Site icon Gazeta Brașovului

Coliban și USR-ul ne-au mai „ ras” una peste bot

Îmi amintesc cum, într-o discuție privată care îl avea ca subiect pe #primarulZERO al Brașovului, cineva care-l cunoștea de mult timp la vremea respectivă a făcut o remarcă. Parafrazez. „ Ăsta tot ce atinge, strică”.

 

Chestiunea aceasta mi-a rămas în creieraș, și de fiecare dată când administrația pe care o conduce cu măiestrie dă câte o „ chiftea”, îmi revin cuvintele. „ Ăsta tot ce atinge, strică”.

 

În campania electorală din 2020, partidulețul de anvergură care tinde acum spre 0, cu ochii ieșiți din orbite de un neverosimil 22,4% obținut în 2019 la alegerile pentru Europarlamentare, promova ideea că Brașovul va fi pus pe harta marilor festivaluri din lume. Lume, soro, lume! Și că e o chestiune de voință politică, pentru că lui Scripcaru îi plăcea mai pe tradițional, mai pe o sârba-n căruța, nu era el preocupat de UNTO(A)LD(E) și alte NEVERSEA-uri. Și că tinerii erau dezamăgiți, frustrați, și din cele pe care le-am văzit ulterior, și iuți la urne ( aspirațional, pentru că pe Coliban tot 35+ l-a votat, și acum își blestemă zilele).

 

Și se prind Coliban, Boghiu & Co. cu ambele mânuțe de butoanele Brașovului și se apucă de făcut treabă.

 

Pasul 1 – la ușa primăriei Coliban fostă Scripcaru bate cel mai mare organizator de festivaluri de pe planetă. Planeta Pământ. Și zice că poate să facă la Brașov un festival de-i bate la cWr pe toți. Inclusiv pe UNTOLD. Că nu e nevoie de nici un ban din partea primăriei, e nevoie să-i asigure doar terenul, paza și curentul pe parcursul festivalului. Coliban zice da, dar să vină organizatorul cu un plan și niște socoteli. 

 

Pasul 2 – organizatorul vine cu socotelile și le înaintează conducerii primăriei. Era vorba acolo de trei evenimente anuale care ar fi adus în Municipiul Brașov ca efect economic vreo 41 de milioane de euro. Nu trebuie să mă credeți dați un click aici și vedeți ce au propus cei de la ALDA. În plus, constituiau în Brașov o companie, pentru ca taxele și impozitele să rămână aici.

 

Pasul 3 – proiectul este pus în mâna celor de la UNTOLD, și ei ajung la concluzia că sunt în stare să facă. Pe larg aveți aici un articol de presă lămuritor care descrie în ordine cronologică și prezintă documentele combinației click articol aici.

 

Pasul 4 – UNTOLD anunță la finalul lui 2021 că prima ediție MASSIF va avea loc în Poiana Brașov, dar din cauza pandemiei, se amână tot. Dacă e să mă întrebați pe mine, cred că au vândut ciuciu bilete și au rămas cu buza umflată și bani aruncați în publicitate. Și Coliban cu ochii în soare. Și brașovenii la locul lor.

 

Pasul 5 – UNTOLD se umflă din nou și anunță festivalul în 2023. Tot în martie. Dar mai mic și mai urâțel. Și mai sărac. Dar cu pretenții mari,

 

Pe scurt un mare rahat, scos la iveală când a fost prezentată lista de artiști. Doar unul dintre DJ-i de top. Nu tu Martin Garrix, nu tu David Guetta, nu tu Alok, nu tu Armin van Buuren sau Afrojack, Steve Aoki, Timmy Trumpet, Don Diablo, Oliver Heldens. Doar Dimitri Vegas. La care adăugăm pe INNA și mă rog, alte formații resuscitate, spoite, ca să dea bine la vopsea.

 

Totuși Brașovul spera la un eveniment internațional. Cu deranj mare. Cu nume mari de tot. Măcar cum e la Cluj. Dar ne-am luat-o fix în bot.

 

Dacă o comună mai răsărită se încordează, aduce exact aceeași artiști care vor concerta fără bilet de intrare. La un festival al berii, mustului, ziua recoltei, ziua scărpinatului sub șapcă sau ziua în amiaza mare.

 

DEZASTRU!

 

USR? RUȘINE! COLIBAN? RUȘINE! UNTOLD? RUȘINE!

 

ASTA E BĂTAIE DE JOC!

 

Asta e tot ce puteți? Un festival de mâna a „ paișpea” în care majoritatea artiștilor trec cu greu de o ștachetă internațională? Păi să vă crape obrazul de rușine că vă bateți joc de noi și ne mințiți în față că puneți Brașovul pe harta marilor festivaluri. Voi chiar ne luați de ultimii proști de pe planetă. Care trebuie să cădem muți de admirație și uzi de satisfacție că o să cânte „ Lupii lui Calancea” și surorile Odagiu. Păi e „ Festivalul Berii”? Dan Ciotoi de ce nu e invitat? A „ rupt” scena la Oktoberfest, nu știa „ Mace” cum să-i ia microfonul din mână că o dăduse în dedicații ca la el în mahala, de zburau alea de 500 de lei de ziceai că sunt șervețele. 

 

Dar nu e problemă, dacă tot e pe „ mocăciune” ca să facă UNTOLD-ul bani pe spatele fraierilor, pot să le dau câteva sugestii. Că cică lista e deschisă. Pot să îl roage pe Coliban să aducă pe scenă Opera Brașov. Pe moca! Că și așa joacă de 6 luni cu casa închisă. Poate bagă o Traviata, o Nunta lui Figaro, sau una mai săltăreață, o Carmen, ceva….. Sau să aducă Filarmonica Brașov. Tot pe „ moca”! Că doar cântă în orașul lui Coliban. 

Se mai pot interesa dacă sunt liberi „ Gabi și Remus”, să nu-i prindă cu ceva nunți, botezuri, cumetrii.

Sau uite, poate să cânte direct Coliban că și așa poza cu o chitară în mână acum câțiva ani. Și fanfara Colegiului Național Andrei Șaguna.

Păi nu vedem și noi pe scenă la MASSIF o Loredana, o Viorica by Clejani, un Tzanka Uraganul, un Gheboasa, un Jador? Bine, aceștia nu vin pe doi lei și cincisprezece bani. Dacă tot o dăm în „ caterinci”, artiștii ăștia de ce lipsesc de pe afiș?

 

Pe cine păcăliți voi că vor fi 15.000 de oameni în fiecare zi la „ Festivalul Verzei Murate” din Poiana Brașov?

 

Ce impact economic visați voi că va fi în Brașov când majoritatea artiștilor pe care îi aduceți sunt nume sonore la zilele orașului Motru, Poșta Câlnău și Fălticeni unde spectatorii nu plătesc nimic, pentru că plătește primăria de la buget?

 

Colibane, ai ratat-o și pe asta! După cum spunea cunoștința ta apropiată, ai atins-o, ai stricat-o. Praf ai făcut-o!

 

Pentru UNTOLD e business. Le-a picat o pară mălăiață în gură, proști ar fi dacă n-ar exploata situația. Numai că eu intuiesc că nu se prea vând biletele, de aia lista de artiști arată mai rău ca aia de la ultima nuntă a lui Borcea.

 

Sunt tare curios pe asta cum ne-o mai aruncă în ochișori USR-ul?

 

INCAPABILILOR! 

 

Dan VÂJU

 

#GazetaBrașovului

 

Exit mobile version