Site icon Gazeta Brașovului

După 8 ore de discuții aparent interminabile, bugetul Primăriei Brașov a fost votat în Consiliul Local

 

În ședința Consiliului Local de joi, 2 februarie, după 8 ore de dezbateri și mai multe amendamente*, consilierii au aprobat bugetul pentru anul 2023, un buget în care, pentru al treilea an consecutiv, municipiul reușește să depășească bariera de 1 miliard de lei la capitolul de venituri, iar la partea de cheltuieli ajunge la 1,5 miliarde de lei. Este un buget construit pe dezvoltarea orașului, zona de investiții fiind prioritară în cadrul capitolului de cheltuieli.

 

De remarcat a fost interesul din partea consilierilor locali USR care au lipsit fizic, ei fiind prezenți on-line.

 

„Este un buget echilibrat, este un buget bun pentru Brașov, un buget care ajunge aproape la un miliard și jumătate de lei pe zona de cheltuieli, o zonă în care se regăsesc atât partea de funcționare, cât și, foarte important, proiectele de dezvoltare. Avem vești bune mai ales pe partea de fonduri europene, unde în doi ani de zile am triplat numărul de proiecte depuse și totodată am triplat și finanțările pe care le solicităm prin aceste proiecte. Multe dintre ele sunt deja aprobate și intră în derulare în acest an. Este un an al marilor proiecte și al finanțărilor nerambursabile, un an care va fi foarte, foarte activ. Avem deja proiecte mari și certitudini, cum ar fi Spitalul de Pneumoftiziologie și Infecțioase, primul spital nou pe care îl construim la Brașov în ultimii aproape 50 de ani. Pe lângă acestea, avem investiții importante la fiecare capitol – fie că vorbim despre mobilitate, prin achiziția de mijloace de transport în comun electrice, despre învățământ, prin construcția de creșe și grădinițe, despre construcția de locuințe pentru tineri sau sisteme de colectare selectivă a deșeurilor“, au declarat reprezentanții administrației publice locale, la prezentarea proiectului de buget.

 

Bugetul previzionat din acest an este structurat pe o estimare a veniturilor de 1,28 miliarde de lei, la care se adaugă excedentul bugetar din anul anterior. Bugetul de cheltuieli depășește 1,54 miliarde lei  – credite de angajament (1,44 milioane de lei – credite bugetare).

În ceea ce privește investițiile, mare parte din bugetul acestui capitol provine din fondurile europene nerambursabile atrase anul trecut, acestea depășind veniturile din taxele și impozitele brașovenilor cu peste 20%.

 

Pentru acest an, municipiul Brașov are deja în derulare proiecte cu finanțare europeană în valoare de 562 de milioane de lei, cărora li se vor adăuga proiectele aprobate pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de 860,69 milioane de lei. Alte 270 de milioane de lei reprezintă proiectele depuse prin PNRR, aflate în faza de evaluare.

 

Printre proiectele cu finanțare europeană nerambursabilă aflate în derulare în acest an se află:

 

 

În ceea ce privește atragerea de fonduri nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență, municipalitatea are aprobate 14 proiecte, în valoare de peste 860 de milioane de lei,  proiecte ce vor demara în acest an:

 

 

Și în acest an, alocările bugetare vizează secțiunea de dezvoltare a orașului, investițiile și atragerea de fonduri europene sau naționale nerambursabile. Axele de dezvoltare a orașului, propuse și în acest an de primar, sunt următoarele: Brașovul educat; Brașovul sănătos și cu grijă pentru toți; Brașovul pietonilor, bicicliștilor și al traficului relaxat; Brașovul verde și curat;  Brașovul dezvoltat armonios; Brașovul cultural; Brașovul prosper; Brașovul sportiv; Brașovul administrat corect.

 

*Amendamente aprobate:

 

  1. Studii de fezabilitate/documentații tehnice pentru:

– înființarea unei cantine la Școala Gimnazială nr. 30;
– înființarea unei cantine la Școala Gimnazială nr. 13;
– înființarea unui ”parc multifuncțional” pe Dealul Melcilor
– mansardarea Școlii Gimnaziale nr. 8;
– construire sală sport –  Seminarul Teologic Dumitru Stăniloaie;
– modernizarea și extinderea Grădiniței nr. 5;

– construire pasaj rutier peste calea ferată spre cartierul Bartolomeu Nord;

– amenajarea unui orășel al copiilor.

  1. elaborarea de studii pentru înființarea unui campus școlar pe platforma Rulmentul;
    3. majorarea valorii trusoului pentru nou născuți de la 1.500 la 2.000 de lei;
  2. majorarea valorii tichetelor ,,Dar din suflet pentru seniori” de la 150 de lei la 200 de lei;
    5. achiziția unui un container de depozitare la Școala 19.

 

#GazetaBrașovului

Exit mobile version