Cifrele la nivel național arată îngrijorător în privința violenței domestice, psihologice, verbale, sexuale şi sociale, deoarece au fost peste 66.000 de cazuri de violență domestică şi aproape 15.000 de ordine de protecție emise, doar în primele 9 luni ale anului 2022.
În Municipiul Brașov, în anul 2022, Echipa Mobilă de Intervenție în Regim de Urgență în Cazurile de Violență Domestică, s-a deplasat la un număr de 242 de intervenții. Totodată, Judecătoria Brașov, în anul 2022, a emis aproximativ 300 de ordine de protecție în cazuri de violența domestică.
Vorbim, din păcate, despre un fenomen foarte des întâlnit și o practică care nu ne face cinste.
Din fericire, în Brașov există un centru de primire în regim de urgență pentru cazarea victimelor violenței domestice cu o capacitate maximă de 20 de locuri. Centru de primire ce asigură, pe lângă cazare, masă, tratamente medicale, precum și consiliere juridică, vocațională și psihologică.
Femeile Social Democrate din Brașov țin să tragă un semnal de alarmă în legătură cu acest fenomen îngrijorător. Violența domestică este un lucru care ne afectează pe toți, chiar dacă nu suntem subiectul unei astfel de acțiuni. Prin simplul fapt că suntem martori sau auzim despre situații de violență domestică, asistăm la perpetuarea unor obiceiuri retrograde care atentează la integritatea fizică și psihică a femeilor și minorilor, obiceiuri care provoacă și perpetuează nesiguranța socială.
Prevenirea și limitarea acestor cazuri de violență domestică prin educație ar fi primul pas logic. Se prefigurează necesitatea demarării unor proiecte pentru prevenția acestui fenomen. E nevoie să conștientizăm, din punct de vedere social, faptul că avem o problemă reală și acută, mai ales că în foarte multe cazuri de violență domestică apar și minori, victime nevinovate ale unui comportament abuziv și autoritar.
Organizația Femeilor Social Democrate din România reiterează faptul că violenţa domestică şi discriminarea sunt intolerabile, iar victimele trebuie protejate! Agresorii trebuie pedepsiţi aspru, dar au nevoie şi de consiliere pentru a evita o recidivă .
Ioana Henegar, Președinte OFSD Brașov