Site icon Gazeta Brașovului

Călugăr de la Mănăstirea Frăsinei cercetat penal pentru presupuse agresiuni sexuale asupra a doi minori/ SURSE – abuzurile au fost filmate

Călugărul Nicodim, în vârstă de 40 de ani, de la Mănăstirea Frăsinei, este acuzat de agresiune sexuală, alături de un îngrijtor angajat al mănăstirii. Amândoi sunt acum în arest preventiv.

Ancheta poliției a început săptămâna trecută după ce băiatul de 10 ani i-a povestit tatălui ce îi făcea călugărul. Părinții copilului au alertat poliția din Râmnicu Vâlcea și au depus o plângere penală. Autoritățile au efectuat mai multe percheziții la mânăstire, fiind găsite materiale pornografice în chilia călugărului arestat. Potrivit unor surse judiciare, călugărul și îngrijitorul au filmat abuzurile.

 

Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că procurorii au început iniţial urmărirea penală faţă de un bărbat, reţinut, pentru viol în formă continuată, agresiune sexuală în formă continuată, agresiune sexuală şi corupere sexuală (3 acte materiale), iar câteva zile mai târziu au început urmărirea penală faţă de un alt bărbat, reţinut şi el, pentru viol în formă continuată şi corupere sexuală în formă continuată.

“Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în vara anului 2021, în timp ce inculpaţii se aflau la Mânăstirea Frăsinei, de pe raza comunei Muereasca, au dezvoltat relaţii de amiciţie cu două persoane vătămate, în vârstă de 10 şi 13 ani, cărora le remiteau diverse cadouri şi sume de bani, ca urmare a ajutorului acordat de aceştia la vânzarea unor obiecte bisericeşti, astfel că, în perioada iulie – septembrie 2021, inculpaţii au întreţinut în prezenţa minorului în vârstă de 10 ani, în mod repetat şi în diverse încăperi din incinta Mănăstirii Frăsinei, acte sexuale, iar în cursul lunii septembrie 2021, pe parcursul a patru zile consecutive, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 10 ani de a-şi exprima voinţa datorită vârstei fragede, l-au atras pe acesta în diverse camere ale mănăstirii şi l-au determinat să întreţină, în mod repetat, acte sexuale orale cu inculpaţii”, au explicat procurorii.

Sursa citată a precizat că alte agresiuni sexuale asupra copiilor au avut loc şi în luna septembrie.

“Totodată, în cursul lunii septembrie 2021, pe parcursul a 4 zile consecutive, inculpaţii, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 10 ani de a-şi exprima voinţa, l-au determinat pe acesta să asiste la întreţinerea de acte sexuale orale între cei doi inculpaţi precum şi să efectueze acte de natură sexuală ce au dus la satisfacţia sexuală a acestora. În aceeaşi perioadă, unul dintre inculpaţi, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 13 ani de a-şi exprima voinţa şi oferindu-i diverse sume de bani, l-a determinat pe acesta să suporte şi să efectueze acte sexuale pentru satisfacţia sexuală a inculpatului”, a mai menţionat Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

 

Arhiepiscopia Râmnicului a reacționat la acest caz, printr-un comunicat publicat luni, 20 februarie, în care precizează că „a luat act cu tristeţe de reţinerea monahului de la Mănăstirea Frăsinei în urma acuzelor de natură juridico-penală a faptelor puse în sarcina acestuia”.

 

”Monahul a fost suspendat de la slujire până la stabilirea răspunderii penale a faptelor sale scandaloase și total descalificante pentru orice persoană, cu atât mai mult pentru un monah și cleric. Cel în cauză a fost deferit judecății Consistoriului monahal. În cazul în care faptele îl incriminează, vinovatul va fi caterisit și exclus din monahism”, transmite Arhiepiscopia Râmnicului.

 

Foto – Gazeta Vâlceană

 

#GazetaBrasovului

Exit mobile version