Autoritățile continuă programul de eliminare a poluatorilor industriali din interiorul zonelor rezidențiale, program ce și-a propus îmbunătățirea calității aerului la nivelul municipiului, astfel încât brașovenii să respire un aer din ce în ce mai curat. Acesta este și motivul pentru care Brașovul și-a asumat, la nivel european, două ținte curajoase: reducerea cu 55% a emisiilor CO2 până în anul 2030 și neutralitatea climatică până în 2050. După blocarea celor două stații de asfaltare din cartierul Bartolomeu, în urma adresei trimise de Primăria Brașov, Agenția de Protecție a Mediului a anunțat, în data de 22 februarie, respingerea solicitării de revizuire a autorizației integrate de mediu pentru Fabrica de var de pe strada Carierei.
,,Prin această decizie, prin care s-a respins solicitarea ca Fabrica de var să funcționeze în continuare, brașovenii și-au câștigat dreptul la un aer mai curat. Este în primul rând o victorie a cetățenilor din zona respectivă, care ani de zile au sesizat și au depus numeroase petiții cu privire la poluare. Chiar dacă cei de la Fabrica de var au început demersurile de autorizare pe altă firmă, acest lucru nu poate schimba un adevăr absolut: potrivit documentațiilor de urbanism, Fabrica de var Stejeriș funcționează într-o zonă rezidențială, poluează și se încadrează la categoria de funcțiuni interzise în acea zonă, conform PUG-ului. Sperăm ca brașovenii să nu mai aibă de-a face cu praful care iese prin sistemele de evacuare ale acestor agenți economici care funcționează în zonele rezidențiale. Este responsabilitatea noastră, a tuturor autorităților publice, să ne asigurăm că le putem oferi acest lucru”, au precizat autoritățile.
Vă reamintim că, la sfârșitul lunii noiembrie, Primăria Municipiului Brașov a comunicat Agenției de Protecție a Mediului, în cadrul procedurii de obținere a autorizației de mediu pentru Fabrica de var de pe str. Carierei, că există numeroase petiții cu privire la poluarea din zonă. În același timp, potrivit documentațiilor de urbanism, Fabrica de var Stejeriș funcționează într-o zonă rezidențială, iar, conform Planului Urbanistic General, această fabrică se încadrează la categoria funcțiunilor interzise. Solicitarea municipalității a fost ca această fabrică să nu mai primească autorizație de mediu și, implicit, să își relocheze activitatea într-o zonă industrială.
Având în vedere că firma care a solicitat autorizația de mediu nu a primit-o, proprietarii fabricii de var au apelat la un subterfugiu și au depus o nouă solicitare, pe o altă firmă. Și pentru această solicitare, Primăria a transmis un nou punct de vedere, identic cu cel din noiembrie, deoarece opoziția municipalității se referă la activitatea fabricii de var și la poluarea pe care o produce, nu la numele companiei care o deține.
#GazetaBrasovului