Site icon Gazeta Brașovului

Cele 53 de sirene din Brașov și Poiană vor fi testate în cadrul exercițiului ,,Miercurea alarmelor”

 

Primăria Brașov va testa astăzi, 1 martie, toate sistemele de alarmare publică din municipiul Brașov. Testul se desfășoară în cadrul exercițiului ,,Miercurea alarmelor”, eveniment organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul ,,Săptămânii protecției civile”, în perioada 25 februarie – 4 martie.

 

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Brașov va porni toate cele 53 de sirene în momentul în care dispeceratul ISU Brașov va transmite solicitarea de pornire a alarmei. Testarea sistemelor se va face în intervalul orar 10.00 – 11.00.

 

În municipiul Brașov și în Poiana Brașov sunt amplasate 32 de sirene electrice și 21 electronice. Acestea din urmă, pe lângă semnalul de alarmare, vor transmite și mesaje vocale.

 

Menționăm că Primăria Brașov dispune în acest moment de 48 de sirene centralizate, care se pornesc din Punctul de Comandă al Municipiului, iar pentru 5 sirene acționarea se face local.

 

Alarmarea populației reprezintă activitatea de transmitere a mesajelor despre iminența producerii sau despre producerea unor dezastre și se face prin sistemul de alarmare publică.

 

Riscurile specifice la care este supus municipiul Brașov sunt:

 

Semnificația și structura semnalelor de alarmare în situații de urgență

Durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare.

Semnalele de alarmare acustice a populației, instituțiilor publice și operatorilor economici sunt: prealarmă aeriană, alarmă aeriană, alarmă la dezastre și încetarea alarmei:

– semnalul prealarmă aeriană (pericol aerian posibil) se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele;

– semnalul alarmă aeriană (pericol aerian iminent) se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele;

– semnalul alarmă la dezastre (pericol de dezastru natural) se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele;

– semnalul încetarea alarmei (Pericolul a trecut ….) se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute.

 

#GazetaBrasovului

Exit mobile version