Site icon Gazeta Brașovului

Primăria Brașov a lansat apelul de proiecte pe Ghidul sportiv

 

Primăria Municipiului Brașov a lansat pe 9 martie, apelul pentru finanțarea proiectelor sportive prin intermediul Ghidului de finanțare aprobat de Consiliul Local prin HCL nr. 116/2023. Data limită pentru depunerea propunerilor este 7 aprilie 2023, ora 13.00.

Față de anul trecut, ghidul vine cu o serie de modificări menite să simplifice accesibilitatea programului de finanțare și să clarifice o serie de situații apărute în anii anteriori, inclusiv la nivelul procesului de depunere a cererii de finanțare.

Liniile de finanțare sunt asemănătoare celor de anul trecut, respectiv „Sportul de performanță“ și „Sportul de masă“, dar în cadrul lor există un buget special, de minim 30% din suma alocată fiecărei linii de finanțare, pentru susținerea programelor sportive dedicate copiilor și juniorilor.

Astfel, în anul 2023, valoarea totală aprobată în bugetul local al municipiului Brașov pentru finanțarea proiectelor din domeniul sportiv este de 2.650.000 lei. Capitolul Sportul de performanță va primi 1.855.000 lei, sumă din care sunt alocați 556.500 lei pentru susținerea programelor sportive dedicate exclusive copiilor și juniorilor. Sportul de masă are alocată suma de 795.000 lei, din care 238.500 lei exclusiv pentru programele dedicate copiilor și juniorilor.

Tot din punct de vedere bugetar, sunt stabilite limite clare în ceea ce privește cuantumul maxim care poate fi solicitat de fiecare deponent, și există o delimitare procentuală a bugetului alocat fiecărui obiectiv de sport urmărit de municipalitate.

Totodată, un solicitant nu va putea obține finanțare pentru mai mult de 3 proiecte/sesiune de finanțare, iar posibilitatea solicitanților de a depune proiecte multidisciplinare a fost limitată. Un proiect trebuie să se adreseze unei singure ramuri/discipline sportive sau să presupună organizarea unui eveniment sportiv. Excepție fac evenimentele sportive organizate în afara calendarului competițional oficial, dedicate amatorilor.

Au fost clarificate cheltuielile eligibile și există o listă detaliată cu toate categoriile de cheltuieli care pot fi incluse într-un proiect sportiv și cuantumurile maxime ale acestora, începând de la cazare și masă și până la premii, indemnizații, cheltuieli de promovare sau achiziții de servicii. De asemenea, a fost clarificat cadrul în care se va face asumarea și justificarea contribuției proprii a solicitantului și au fost introduse prevederi care fac referire la situația în care nu sunt atinși indicatorii proiectului și posibilele penalizări care pot decurge din aceasta.

La solicitarea mai multor asociații care au aplicat la program în anii anteriori, au fost eliminate din ghidul de finanțare prevederile care făceau referire la necesitatea obținerii unor avize, cum ar fi cel al Federației Române Sportul pentru Toți, iar grila de evaluare aferentă liniei de finanțare „Sportul de performanță“ a fost adaptată specificului proiectelor din domeniu.

 

„Sportul de performanță“ li se adresează cluburilor sportive, pentru selecția, pregătirea și participarea la competiții în vederea obținerii de rezultate deosebite pe plan intern și internațional, dar și pentru organizarea de evenimente publice de interes național și internațional.

„Sportul de masă“ are ca scop dezvoltarea sportului pentru toate categoriile de practicanți, prin organizarea de acțiuni/activități sportive de masă, ca o alternativă a petrecerii timpului liber și a educației pentru mișcare a întregii colectivități.

 

Municipiul Brașov finanțează proiectele din domeniul sportiv care se înscriu în obiectivele și liniile de finanțare amintite, în limita sumei de 200.000 lei/proiect pentru linia de finanțare Sportul de performanță și 100.000 lei/proiect pentru linia de finanțare Sportul de masă.

Pentru a obține finanțare, un solicitant trebuie să asigure minim 10% din valoarea finanțării solicitate în conformitate cu prevederile Ghidului de finanțare pentru Concursul local de proiecte sportive aprobat prin HCL nr. 116/28.02.2023.

Proiectele trebuie implementate în perioada 29 mai – 15 noiembrie 2023

Pentru linia de finanțare „Sportul de performanță” sunt eligibile structurile sportive de drept public/privat care sunt înființate și funcționează în baza Legii Educației fizice și Sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare și care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  1. a) Desfășoară proiecte/activități sportive, conform Statutului înregistrat la instanță, sunt înregistrate în Registrul Sportiv și prezintă la depunerea cererii de finanțare Certificatul de Înregistrare Sportivă (CIS) eliberat de Ministerul Sportului, prin care solicitantul atestă că este o structură sportivă, înființată cu sediul sau filiala în municipiul Brașov și își desfășoară activitatea pe raza municipiului Brașov;
  2. b) Solicită finanțare numai pentru activitățile/acțiunile sportive care sunt recunoscute și înscrise în Certificatul de Identitate Sportivă.
  3. c) Fac dovada afilierii la Federația/Asociația Județeană de specialitate pe ramură de sport.
  4. d) Au respectat în ultimul an contractele de finanțare nerambursabilă semnate cu municipiul Brașov, cu excepția situațiilor în care acestea au încetat cu acordul părților sau încetarea contractelor a fost generată de o cauză neimputabilă acestora (pandemii, cataclisme etc).
  5. e) Asigură contribuția proprie de minimum 10% din bugetul solicitat de la municipiul Brașov (constituită din alte sume decât cele care provin din fonduri publice).

 

Pentru  linia de finanțare „Sportul de masă”, pot solicita finanțare structurile sportive de drept public/privat înființate în baza Legii Educației fizice și Sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare și persoanele juridice fără scop patrimonial care desfășoară activități nonprofit și care funcționează în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, și care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  1. a) Desfășoară proiecte și/sau activități sportive, conform documentelor de înființare înregistrate la instanță.
  2. b) Au sediul sau filiala în municipiul Brașov și își desfășoară activitatea pe raza municipiului Brașov;
  3. c) Au respectat în ultimul an contractele de finanțare nerambursabilă semnate cu municipiul Brașov, cu excepția situațiilor în care acestea au încetat cu acordul părților sau au fost generate de o cauză neimputabilă acestora (pandemii, cataclisme etc).
  4. d) Asigură contribuția proprie de minimum 10% din bugetul solicitat de la municipiul Brașov (constituită din alte sume decât cele care provin din fonduri publice).

 

Documentația necesară în vederea participării la procedura de selecție și informațiile detaliate în legătură cu procedura pot fi accesate pe site-ul: www.primariabrasovenilor.ro, secțiunea Finanțări/Sport (https://finantare.primariabrasovenilor.ro/sport/2023), sau obținute direct de la sediul Municipiului Brașov.

Cererile de finanțare se pot completa online, se pot depune personal la sediul Primăriei Municipiului Brașov – Centrul de Informare pentru Cetățeni – masa 6 (de luni până joi în intervalul orar 8:00-14:00, vineri, în intervalul orar 8:00-13:00.) – sau expediate prin poștă, cu confirmare de primire (Primăria Municipiului Brașov, B-dul. Eroilor nr. 8, cod poștal 50007, Brașov). Documentația depusă în format fizic trebuie însoțită obligatoriu de o cerere sau adresă de înaintare.

Cererile de finanțare depuse cu întârziere și cele care nu sunt formulate și transmise în conformitate cu prevederile Ghidului de finanțare pentru Concursul local de proiecte sportive aprobat prin HCL nr. 116/28.02.2023 nu vor fi luate în considerare.

Selecția și evaluarea proiectelor în vederea obținerii finanțării nerambursabile se va face de către comisia de evaluare și selecție, în perioada 10 aprilie – 24 mai 2023 pe baza criteriilor prevăzute de Ghidului de finanțare pentru Concursul local de proiecte sportive aprobat prin HCL nr. 116/28.02.2023.

Afișarea listei finale a proiectelor câștigătoare se va face în data de 25 mai 2023.

 

Calendarul Ghidului de finanțare pentru proiecte sportive:

Perioada de depunere a cererilor de finanțare: 09 martie – 07 aprilie 2023

Clarificări privind metodologia de finanțare: 09 – 31 martie 2023

Evaluarea și selecția proiectelor: 10 aprilie – 24 mai 2023

Această etapă include:

  1. a) Etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității solicitantului, partenerului și a proiectului: 10 – 25 aprilie 2023
  2. b) Publicarea listei cu rezultatele obținute în urma verificării conformității administrative și a eligibilității solicitantului, partenerului și a proiectului 26 aprilie 2023
  3. c) Etapa de evaluare tehnică și financiară, pe bază de punctaj: 27 aprilie – 11 mai 2023
  4. d) Publicarea listei cu rezultatele obținute în urma evaluării tehnice și financiare, pe bază de punctaj: 12 mai 2023
  5. e) Contestații: 15 – 17 mai 2023
  6. f) Evaluarea contestațiilor: 18 – 24 mai 2023

 

Afișarea rezultatelor finale: 25 mai 2023.

 

#GazetaBrasovului

Exit mobile version