Site icon Gazeta Brașovului

Salinoterapia, una dintre opțiunile copiilor care vor merge la grădinița ce va fi construită în Noua

 

Primăria va lansa licitația pentru proiectarea și executarea lucrărilor de construcție pentru prima grădiniță ,,verde” din Brașov, care își produce singură necesarul de energie termică și electrică. Documentația a fost trimisă spre validare la SICAP, după care va fi postată pe site-ul electronic de achiziții. Grădinița va oferi cele mai moderne condiții copiilor din cartier, inclusiv, în premieră pentru Brașov, o sală de salinoterapie. Ea va fi construită în cartierul Noua, pe str. Nucului, și va putea primi 200 de copii, în regim de grădiniță cu program prelungit, într-o clădire cu 3 niveluri. Unul dintre atuurile viitoarei unități de învățământ sunt soluțiile ecologice prin care grădinița își va produce singură energia termică, apa caldă și energia electrică, noua construcție fiind prevăzută din construcție cu pompe de căldură, panouri fotovoltaice și solare și recuperatoare de căldură.

,,Educația este un domeniu prioritar pentru municipalitate, iar investițiile pe care le facem în infrastructura educațională confirmă acest lucru. Am început un program amplu pentru construirea de creșe și grădinițe în cartiere, care va continua cu construirea de școli. Vorbim de investiții atât de necesare pentru un oraș în plină dezvoltare ca Brașovul, investiții care au rolul să le asigure cele mai bune condiții copiilor noștri. Am lansat licitația pentru proiectarea și construirea unei grădinițe pentru 200 de copii, în cartierul Noua. Odată cu această grădiniță trecem la o altă etapă în ceea ce privește facilitățile asigurate copiilor, dar și soluțiile sustenabile pentru producerea energiei necesare funcționării unităților de învățământ din Brașov. Vom avea cele mai bune condiții pentru cei mici, inclusiv o salină artificială, iar grădinița se va încălzi prin intermediul pompelor de căldură, apa caldă va fi produsă de panourile solare și energia electrică de panourile fotovoltaice. Totodată, grădinița va fi dotată și cu recuperatoare de căldură, care vor permite o împrospătare permanentă a aerului, fără pierderi de căldură. Construim viitorul copiilor noștri prin cea mai bună infrastructură educațională, folosind soluții prietenoase cu mediul”, au declarat oficialitățile.

 

Investiția constă în construirea unui corp de clădire cu regim de înălțime demisol, parter  și un etaj, care va fi împărțit în zone administrative și tehnice de funcționare și spații destinate copiilor, inclusiv loc de joacă exterior.

 

În urma realizării construcției nou propuse vor rezulta spații pentru 10 săli de grupă, atât la parter cât și la etaj, dispuse cu câte un grup sanitar la fiecare grupă. La demisol vor fi salina artificială și spații tehnice pentru spălătorie/uscătorie/călcătorie. La parter sunt propuse 4 săli de clasă cu grupuri sanitare, sală multifuncțională, cabinet medical și încăperi administrative. La etaj sunt propuse 6 săli de clasă cu grupuri sanitare, cabinet consiliere și logopedie, birou director, holuri, terasă exterioară.

 

Pentru asigurarea nevoii de energie necesare funcționării acestei grădinițe, clădirea va avea următoarele dotări:

 

 

Alte dotări:

 

 

Conform caietului de sarcini, termenul maxim pentru etapa de proiectare este de 4 luni, iar execuția lucrărilor poate fi realizată în 12 luni.

Valoarea estimată a lucrărilor de proiectare și construire a acestei grădinițe este de 19.103.724,03 lei fără TVA.

Modalitatea de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, în care propunerea financiară reprezintă 60 de procente, iar componenta tehnică 40 de procente.

 

#GazetaBrasovului

Exit mobile version