– Suma oferită pentru fiecare autovehicul casat este de 3.000 de lei. Primăria va aplica la AFM pentru obținerea fondurilor necesare derulării acestui program. 12 milioane de lei vin de la AFM, iar restul de 3 milioane de lei de la bugetul local –
În cursul zilei de marți, 4 aprilie, a fost publicat în Monitorul Oficial Ghidul de finanțare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate, elaborat de Administrația Fondului pentru Mediu și aprobat prin ordin al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna. Astfel, Primăria Brașov a început demersurile pentru obținerea fondurilor necesare implementării la Brașov a programului cunoscut ca ,,Rabla local”. În ședința de îndată a Consiliului Local de astăzi va fi supusă aprobării participarea municipiului la program, conform prevederilor din ghid, iar în paralel se lucrează la actualizarea regulamentului pentru implementarea programului la Brașov, care va fi supus de asemenea supus aprobării Consiliului Local în scurt timp.
Conform ghidului, AFM asigură 80% din stimulentul de casare, iar Primăria Brașov va cofinanța proiectul cu 20% din stimulent, astfel încât fiecare brașovean care vrea să scape de mașina lui veche va primi suma de 3.000 de lei.
„Publicarea ghidului răspunde așteptărilor multor brașoveni, care în ultimele luni ne-au întrebat despre momentul lansării acestui program. Faptul că a trezit atât de mult interes este o veste foarte bună pentru noi toți, pentru că, prin acest program, vom elimina de pe străzile și din parcările Brașovului 5.000 de vehicule care creșteau gradul de poluare al aerului. Astăzi aprobăm în Consiliul Local ultimele modificări la hotărârea privind participarea la program, pentru a putea aplica la finanțarea oferită de Ministerul Mediului. Pentru casarea celor 5.000 de vehicule uzate, AFM va sigura 12 milioane de lei, iar din bugetul local vom aloca suma de 3 milioane de lei. În paralel, Direcția Fiscală actualizează regulamentul pe care l-am pregătit pentru implementarea programului la Brașov cu prevederile din ghid, după care îl vom supune aprobării Consiliului Local”, a precizat primarul Allen Coliban.
Conform Ghidului de finanțare, stimulentul pentru casare reprezintă suma nerambursabilă în cuantum de 3.000 lei acordată beneficiarului care a predat spre casare și radiat din circulație și din evidența fiscală un autovehicul uzat; stimulentul pentru casare este constituit din suma de 2.400 lei,alocată din Fondul pentru mediu, și suma de 600 lei susținută din surse proprii de Primăria Brașov.
Pentru a putea beneficia de acest stimulent de casare, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să fie o persoană fizică cu domiciliu în municipiul Brașov;
b) să dețină în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin 5 ani și să se afle în evidențele fiscale ale municipiului Brașov, cu excepția persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;
c) să nu aibă obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
d) să nu fi obținut și nici să nu fie pe cale să obțină finanțare prin proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020—2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020—2024, pentru același autovehicul uzat cu care participă în Program;
e) să nu fie condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
f) să se angajeze să predea spre casare și să radieze din circulație și din evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare;
g) să se angajeze că nu va achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.
După aprobarea regulamentului local de implementare a programului privind casarea autovehiculelor uzate și după obținerea finanțării, brașovenii vor putea să depună solicitările privind obținerea stimulentului de casare.