Site icon Gazeta Brașovului

Ciucă – Nu există riscul să pierdem fondurile din PNRR. Vom primi finanțare completă pe Cererea 2 de plată

Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri, la Braşov, că nu există riscul ca România să piardă fonduri europene din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar banii pentru cea de-a doua cerere de plată urmează să fie primiţi în curând. „Ieri (joi – n.r.), în şedinţa de guvern, secretarul de stat de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a prezentat elementele de progres şi pentru cele două jaloane (pe energie – n.r.) şi urmează să primim finanţarea completă pe cea de-a doua cerere de plată”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat când se va întâmpla acest lucru, premierul a răspuns „cât de curând”, el mai adăugând că „decizia este la Comisia Europeană”. MIPE a anunţat, în urmă cu o săptămână, că România nu a îndeplinit două jaloane din Cererea 2 de plată din PNRR, de ambele jaloane fiind responsabil Ministerul Energiei. Conform MIPE, cea de-a doua tranşă de plată din PNRR, în valoare totală netă de 2,81 miliarde euro, vizează 51 de jaloane şi ţinte, iar jaloanele 129 şi 133, care nu ar fi fost îndeplinite, sunt în valoare de 143 de milioane de euro.

Citește mai mult pe Digi24.ro

Exit mobile version