Site icon Gazeta Brașovului

Simone Tempestini a bifat prima victorie a sezonului la Trofeul Râșnov powered by Pro-X / Vezi clasamentul final

 

Prezent pentru o re-acomodare cu mașina de concurs înaintea etapei de debut a Campionatului Național de Raliuri, Simone Tempestini (Porsche 997 RGT) a profitat de experiența celor peste 10 ani petrecuți la volanul automobilelor de concurs, și cu un pic ajutor din partea condițiilor meteo schimbătoare, a reușit un timp de 2:08,546 pe prima urcare a manșelor de concurs, pe cea de-a doua câștigând-o cu timpul de 2:08,807 pentru un total de 04:17,353 ce i-a adus a doua victorie la viteză în coastă în etapa râșnoveană și totodată, prima din acest an.

 

Totuși, victoria primei manșe de concurs i-a aparținut lui Costel Cășuneanu, care la comenzile monopostului Wolf GB08 a reușit să-și surclaseze adversarii cu 6 secunde. Totuși, euforia momentului și bucuria unei posibile victorii la debutul cu noua mașină, a facut ca pilotul băcăuan să subestimeze suprafața umedă de pe ultima porțiune a traseului, acest lucru ducând la o răsucire – deznodământul fiind pierderea șansei de a urca pe podium.

 

Ploaia venită pe ultima parte a traseului de 4 km, adică după aproximativ 3.4 km, a făcut ca Jerome France – la prima prezență pe coasta râșnoveană, să nu poată maximiza capacitatea modelului Norma M20-FC, acesta ieșind din calculele unei victorii de etapă încă de pe prima urcare a manșelor de concurs, același lucru întâmplându-se și cu brașoveanul Octavian Ciovică. În schimb, pilotul de origine franceză a plecat acasă cu trofeul suprem al evenimentului – anume King of The Hill, acordat pilotului cu cel mai bun timp al etapei, Jerome reușind să oprească cronometrul pentru un 1:52,602 pe a doua manșă de recunoaștere a zilei de duminică.

 

Firește, prima victoria absolută a etapei, Simone Tempestini și-a trecut în cont atât victoria Categoriei 1, cât și pe cea a Grupei 2. Chiar dacă nu a reușit să-și apere titlul de cel mai rapid pilot al coastei râșnovene sau pe cel al victoriei absolute, Ciovică a plecat acasă cu maxim de puncte la Categoria 2. Singur la Grupa 1, Mihai Leu (Audi R8 GT3 LMS) a luat punctele aferente, însă mai important decât atât a fost că s-a clasat al doilea după Tempestini pe podiumul OPEN, acolo unde a fost urmat de Alexandru Pițigoi (Porsche 911 GT3 Cup) cel ce s-a clasat pe 3 și la Categoria 1, respectiv pe 2 la Grupa 2.

 

De o evoluție impecabilă și deloc surprinzătoare a dat dovadă și Cosmin Ion, care a obținut o nouă victorie în cadrul Grupei 3 – la volanul aceluiași Peugeot 308 TCR, podiumul fiind completat de reșițenii Claudiu Ciucă și George Șchiopulescu, ambii la volanul modelelor „gemene” Seat Leon Cupra TCR. Problemele tehnice i-au privat atât pe Iskren Veselinov cât și pe Alexandru Popescu din a încheia etapa, astfel Grupa 4 a rămas fără premiere din lipsa de concurenți. Premierea a continuat însă pentru cei mai rapizi 3 piloți ai Grupei 5, acolo unde Andrei Precup și a sa „locomotivă reșițeană” (n.r. Seat Toledo) și-a trecut în cont victoria, fiind urmat pe podium de Mihai Pleșa și localnicul Loredan Ștefan – ambii la volanul unor modele Honda Civic. Sfaturile și manșele repetitive cu experimentatul Ciprian Solomon au dat roade în cazul lui Claudiu Motoc, bucureșteanul reușind să-și surclaseze principalul rival din sezonul trecut – Vlad Colceriu, „furându-i” victoria Grupei 6 la o diferență de doar 9 sutimi, al treilea loc revenindu-i lui Bogdan Toma pe un podium exclusiv al modelelor Peugeot 208 R2.

 

Revenit la comenzile primei Tesla Model 3 Performance din Europa, pregătită pentru competiții sportive – Dominic Marcu a semnat o nouă reușită de excepție, iar pe lânga obișnuita victorie din ierarhia Electricelor, pilotul din Sinaia s-a clasat pe a patra poziție în ierarhia generală – la numai câteva zecimi de Pițigoi. A doua poziție în clasamentul electricelor i-a revenit lui Andrei Barbu, la comenzile micuței MIMI – primul Mini Cooper SE din lume, pregătit pentru competiții sportive.

Clasamente Finale Rasnov

Trofeul Râșnov powered by Pro-X este organizat de Asociația Club Sportiv Auto Blic Brașov și se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, contând ca prima etapă din calendarul competițional de 5 etape al Trofeului Național Masters de viteză în coastă.

Parteneri principali: Pro-X – Cosmetică și Întreținere Auto, Dinamic 92

Parteneri: Omniasig, DeLaNoi Fruct Service, Tell Security Systems România, TurboCar, Zizin, Silnef Security, Cricova

Parteneri tehnici: Cyclon Motorsport, Saw Motorsport, Medecon, PrintINK, Centrul Medical Maria, Infinity Trophy, TehnoSting, Voluntariat Brașov

Parteneri media: Zile și Nopți, RockFM, Autorally.ro, BizBrașov, NewsBv.ro, Brasovstiri.ro, Radio România Brașov FM, Media Construct, Sunete

 

Trofeul Râșnov powered by Pro-X, eveniment de nivel și interes național și internațional, este organizat cu sprijinul Consiliului Local și Primăriei orașului Râșnov, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” Brașov, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov, Inspectoratului Județean de Poliție Brașov – Serviciul de Poliție Rutieră, Birou de Poliție al stațiunii Râșnov.

 

Credit foto – Attila Balazs, Momentum Images

 

#GazetaBrasovului

Exit mobile version