Site icon Gazeta Brașovului

Debut cu ghinion pentru Andrei Gîrtofan și Doru Vraja în noul sezon

 

„Pentru noi, Raliul Harghitei a fost unul în care ne-am dorit multe, dar am reușit puține. Ne-am propus să ieșim din zona noastră de confort și să creștem ritmul, ceea ce am reușit în ziua de sâmbătă, dar din păcate, o pană pe ultima probă ne-a anulat toate eforturile. Îmi doream foarte mult să terminăm pe locul 2 și chiar am fi reușit asta, dar am intrat prea tare într-un viraj și am făcut o pană care nu ne-a mai lăsat nicio șansă la podium. Am greșit și îmi asum asta. Acum nu mai putem da timpul înapoi. Trebuie să mergem înainte. Nu plecăm însă cu «mâna goală» din Harghita. Pot spune că am găsit ritmul care ne trebuie în campionat, aici, lângă Odorhei. Este ritmul pe care mi-l doream, un ritm pe care nu l-am avut niciodată de când particip la curse. O să vedeți la următoarea etapă despre ce vorbesc”, a declarat Andrei Gîrtofan.

Foto: Momentum Agency

 

#GazetaBrasovului

Exit mobile version