Site icon Gazeta Brașovului

Orchestra Filarmonicii Brașov interpretează mai multe compoziții în premieră, joi seară!

În deschiderea evenimentului se va interpreta Concertul pentru pian la patru mâini în Si bemol major de Leopold Koželuch, o audiție în premieră în Brașov. De asemenea, programul serii cuprinde și Marșul canadian și Simfonia nr. 9 de Philippe Chamouard care vor fi interpretate în premieră mondială. Compozitorul contemporan Philippe Chamouard s-a născut la Paris și a studiat pianul cu Aline van Barentzen, compoziția cu Roger Boutry (Conservatoire National Supérieur de Musique de Paris) și muzicologia la Universitatea Paris-IV.

 

După ce a fost redactor/editor la Deutsche Grammophon, a predat scrierea muzicală între 1994 și 2004 la Universitatea Paris-Sorbonne. De atunci, susține în mod regulat conferințe.

 

Partiturile sale simfonice sunt interpretate în Franța (Radio-France, Les Paris de la Musique, Orchestre Colonne), în numeroase festivaluri (festival d’Art sacré de la ville de Paris, Belle Ile en mer, Belaye) și în străinătate: Polonia, România, Ungaria, Bosnia și Herțegovina, Letonia, Estonia, Bulgaria, Finlanda, Spania, Portugalia, Norvegia, Germania, Canada, SUA și Vietnam.

 

Joi seară, Philippe Chamouard va fi prezent la concert și va asculta alături de publicul din Brașov premiera a două dintre piesele sale.

 

Pe lângă aceste piese contemporane, melomanii din Brașov vor putea asculta și Concertul „Lodron” pentru două piane și orchestră în Fa major de Wolfgang Amadeus Mozart.

 

Soliștii serii vor fi pianiștii Constantin Sandu și Corina Ibănescu, iar la pupitrul dirijoral se va afla Cristian Oroșanu.

 

Joia viitoare, pe 18 mai, filarmonica din oraș invită iubitorii de muzică la un concert cu un program de zile mari: În prima parte a concertului dirijat de maestrul Radu Popa se va cânta Ein Heldenleben (O viață de erou) de Richard Strauss, cu Sebastian Tegzeșiu în rol solistic și Simfonia Concertantă de W.A. Mozart cu Florin Ionescu-Galați, Ilinca Maria Sbântu interpretând rolurile solistice.

 

Biletele pentru toate evenimentele se găsesc la casieria Filarmonicii Brașov sau online pe site-ul bilet.ro.

 

Foto: Iosif Trif

 

#GazetaBrasovului

Exit mobile version