Site icon Gazeta Brașovului

21 de proiecte sportive au fost declarate câștigătoare de către municipalitate / Cinci dintre acestea sunt dedicate sportului de masă, iar celelalte 16 sunt la categoria „Sport de performanță“

 

Primăria Brașov a publicat lista cu cele 21 de proiecte culturale declarate câștigătoare. Acestea au fost evaluate de o comisie formată din 2 specialiști în domeniul finanțărilor de proiecte și 3 consilieri locali. Suma cofinanțării din bugetul Primăriei pentru cele 21 de proiecte este de 2,27 milioane de lei, dintr-un total de 2,65 de milioane de lei disponibili. În următoarele zile, se pot depune contestațiile, iar după evaluarea lor, în 25 mai, va fi publicată lista finală.

„Interesul arătat de comunitatea sportivă pentru implementarea de proiecte dedicate sportului de masă și a celui profesionist, atât la nivel de copii și juniori, cât și la seniori, e o dovadă că suntem pe calea cea bună în dezvoltarea sportului la nivelul comunității brașovene. Faptul că am introdus categoria proiectelor dedicate sportului de masă și acum avem deja 5 evenimente sportive declarate câștigătoare arată cât de mare este nevoia de a face sport în rândul brașovenilor. La această categorie, avem trei proiecte dedicate ciclismului la nivel amator, dintre care unul pentru copii, un proiect pentru persoanele cu dizabilități și, nu în ultimul rând, «Brașov Heroes», cursa cu obstacole a comunității. Alte 16 proiecte sunt dedicate sportului de performanță, dintre care 6 sunt pentru cei mici. Așteptăm să treacă perioada de contestații, după care vom semna contractele de finanțare, mai ales că vom avea evenimente sportive de la începutul lunii iunie”, au precizat oficialitățile.

Cele 21 de proiecte declarate câștigătoare acoperă o gamă variată de discipline, atât la nivel de performanță, cât și de masă, de la natație la atletism, karate, fotbal, handbal, baschet, tir sau ciclism.

La categoria, „Sportul de masă“ au fost declarate câștigătoare trei proiecte care vizează dezvoltarea ciclismului la nivel de amatori, dintre care unul este pentru micii cicliști. Un alt proiect de la această categorie este dedicate incluziunii persoanelor cu dizabilități în comunitate, prin intermediul sportului, iar cel de al cincilea este deja cunoscuta cursă cu obstacole a comunității, „Brașov Heroes“.

În ceea ce privește sportul de performanță, 6 dintre proiectele câștigătoare sunt pentru promovarea sportului în rândul copiilor și tinerilor. Astfel, municipalitatea va susține dezvoltarea unor sporturi ca handbal, baschet, karate și natație pentru cei mici.

Cele 10 proiecte declarate câștigătoare la categoria sportului de performanță, inclusiv pentru seniori, sunt pentru susținerea unor sporturi ca baschet, atletism, handbal, karate, dans sportiv sau tir.

În perioada 15 – 17 mai se pot depune eventualele contestații, iar în data de 25 mai va fi publicată lista finală cu proiectele sportive care vor fi finanțate în acest an.

Valoarea totală aprobată în bugetul local al municipiului Brașov pentru finanțarea proiectelor din domeniul sportiv este de 2.650.000 lei. Capitolul „Sportul de performanță“ va primi 1.855.000 lei, din care 556.500 lei pentru susținerea programelor sportive dedicate exclusiv copiilor și juniorilor. Sportul de masă are alocată suma de 795.000 lei, din care 238.500 lei exclusiv pentru programele dedicate copiilor și juniorilor.

„Sportul de performanță“ li se adresează cluburilor sportive pentru selecția, pregătirea și participarea la competiții în vederea obținerii de rezultate deosebite pe plan intern și internațional, dar și pentru organizarea de evenimente publice de interes național și internațional.

„Sportul de masă“ are ca scop dezvoltarea sportului pentru toate categoriile de practicanți, prin organizarea de acțiuni/activități sportive de masă, ca o alternativă a petrecerii timpului liber și a educației pentru mișcare a întregii colectivități.

Municipiul Brașov finanțează proiectele din domeniul sportiv care se înscriu în obiectivele și liniile de finanțare amintite, în limita sumei de 200.000 lei/proiect pentru „Sportul de performanță“ și 100.000 lei/proiect pentru „Sportul de masă“.

Pentru a obține finanțare, un solicitant trebuia să asigure minim 10% din valoarea finanțării solicitate în conformitate cu prevederile Ghidului de finanțare pentru Concursul local de proiecte sportive aprobat prin HCL nr. 116/28.02.2023.

Proiectele trebuie implementate în perioada 29 mai – 15 noiembrie 2023.

 

 

Proiecte sportive declarate câștigătoare

 

 

 

Nr. Crt. Denumire solicitant Titlu Proiect Linia de finanțare Tipul de proiect Valoare cofinanțare
1 Asociația Clubul Sportiv Cetatea Brașovia Brasov Running Festival Performanță Mixt 141.713
2 Asociația Club Sportiv Hyperion Brașov Cupa Hyperion – Natație Performanță Copii 86.200
3 Asociația Club Sportiv Junior Pro Tenis Brașov Brașov Tennis Trophy Performanță Mixt 36.665
4 Asociația Club Sportiv Junior Pro Tenis Brașov Brașov Cup Performanță Copii 61.364
5 Club Sportiv Avatar Brașov Handbal masculin Juniori Performanță Copii 76.500
6 Club Sportiv Șah Club Brașov Grand Prix România- Brșov Chess Classic 2023 Performanță Mixt 88.405
7 Asociația Club Sportiv Auto Blic Tess Rally Brașov Ediția 52 Performanță Mixt 200.000
8 Clubul Sportiv Arte Marțiale SHIN-DOJO Brașov Pregătire Centralizată Performanță Copii 66.455
9 CS Karate JKA din România Și tu poți fi un Karate Wukf 2023 Campion Performanță Mixt 179.000
10 Asociația Baschet Club Galactica Brasov Galactica U15 Performanță Copii 54.301
11 Clubul Sportiv Țara Bârsei 2011 Brașov Atleți spre Performanță Performanță Mixt 103.461
12 Clubul Sportiv Energic Karate Brașov Performanță – A.C.S. Energic Karate Brașov Ediția a II-a Performanță Mixt 132.000
13 Asociația Clubul Sportiv ”Pro dance Studio” Excelență prin antrenament: Participarea la competiții internaționale și dezvoltarea abilităților sportivilor Performanță Mixt 104.220
14 Asociația Clubul Sportiv Kronstadt Cycling Campionatul Balcanic de Downhill – Up to Postăvarul – Brașov 2023 Performanță Mixt 200.000
15 Asociația Club Sportiv Transilvania Brașov Susținerea handbalului juvenil Performanță Copii 153.820
16 Clubul Sportiv Universitar CSU Brașov: Tir Sportiv – Speranță la un viitor. Performanță Mixt 168.050,61
17 Fundația Comunitară Brașov Bucuria Comunității – Eveniment conex Brasov Heroes, cursa cu obstacole a comunității Sportul de masă Mixt 52.030
18 Club Sportiv JoyBike Bike’S Cool Powered by Poiana Sportul de masă Copii 63.004,76
19 Asociația Handbal Club Veraflor Brașov Incluziune și educație prin Sport Sportul de masă Mixt 100.000
20 Asociația Cetatea Brașovului Linia 20 Sportul de masă Mixt 99.880
21 Asociația Cetatea Brașovului BikeRace Brașov 2023 Sportul de masă Mixt 99.370

 

 

#GazetaBrasovului

Exit mobile version