„A fost o primă ediție a Nopții Muzeelor la care a participat și primăria în calitate de organizator, a fost o ediție care a depășit așteptările în ceea ce privește numărul de vizitatori, și având în vedere succesul de care s-au bucurat toate aceste locații, vrem să le oferim posibilitatea tuturor celor care nu au reușit în cadrul evenimentului să se bucure de creațiile artiștilor brașoveni. De aceea, împreună cu voluntarbv.ro, cei care ne-au ajutat și în Noaptea Muzeelor, vom deschide și în următoarele două weekend-uri turnurile, bastioanele și Banca de Cultură. Desigur, intrarea va fi, la fel ca și în Noaptea Muzeelor, gratuită. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment“, au spus oficialitățile.
Banca de Cultură Apollonia, Turnul Alb, Turnul Negru, Poarta Ecaterinei, Turnul Artelor, Turnul Funarilor, Turnul Lemnarului sunt locațiile ce vor fi deschise, sâmbătă și duminică, 20-21 și 27-28 mai 2023, între orele 12.00 și 18.00, pentru a permite publicului să se bucure de expozițiile atent pregătite de artiștii brașoveni.
Detalii program:
Banca de Cultură Apollonia
- Expoziție Art for Unity – Magda Vacariu & Magda Vacariu Art School (parter, Cafeneaua Artiștilor Brașoveni, intrarea de pe str. Michael Weiss);
- Expoziție – Asociația Artiștilor Plastici Brașov (parter, Cafeneaua Artiștilor Brașoveni, intrarea de pe str. Michael Weiss);
- Salon de prezentare Brașov for Art – Asociația Artiștilor Vizuali din Brașov (parter, Cafeneaua Artiștilor Brașoveni, intrarea de pe str. Michael Weiss);
- Expoziția Ateliere Victoriei 2 – Aurelian Apostol, Viorica Ardeleanu Kovacs , Simona Cadar, Diana Ivana Constantinescu, Mihai Corneliu, Gabriela Marica, Mariana Mattis – Teutsch, Marcela Rădulescu; Curator: Victoria Țăroi (etajul 1 & 2, corp principal).
Turnul Alb
- Expoziție de artă contemporană – Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca & Asociația Culturală Artessentia
Turnul Negru
- Expoziție foto – Laurent Jouault & L’Alliance Française de Brasov;
- Expoziție Intervenții Urbane – Depoul de Artă Urbană
Poarta Ecaterinei
- Expoziție Dumitru Șchiopu
- Expoziție “Conglomerat cu spațiale” – Teodora Pica
Turnul Artelor
- Expoziție – Liceul Vocațional de Arte Plastice „Hans Mattis-Teutsch”
- Expoziție Școala Populară de Arte și Meserii „Tiberiu Brediceanu”
Turnul Funarilor
- Expoziție Primăvara amintirilor – Filiala din Brașov a Uniunii Artiștilor Plastici din România
- Expoziție Uniunea Scriitorilor Filiala Brașov
Turnul Lemnarului
- Expoziție interactivă – Fundația Monumentelor Istorice
Primăria Brașov a participat, în premieră, la Noaptea Europeană a Muzeelor, în calitate de organizator, cu o serie de evenimente culturale la turnurile și bastioanele din cetatea Brașovului, la Banca de Cultură Apollonia și în Piața Brassai. Peste 30 de evenimente și expoziții au avut loc în aceste locuri, de la artă plastică și artă contemporană, la video mapping, recitaluri, ateliere sau spectacole de dans, vizitate de peste 10.000 de brașoveni și turiști.
#GazetaBrasovului